Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața aseară după ce a fost accidentat de un autoturism condus de un cetățean bulgar, la ieșirea din localitatea Teregova către Domașnea, pe Drumul Națioanl 6.
Accidentul s-a petrecut aseară, puțin înainte de ora 23.00. Polițiștii care s-au deplasat la locul evenimentului au stabilit că, în timp ce mergea pe jos, pe partea carosabilă, la ieșirea din Teregova, bărbatul de 45 de ani a fost acroșat cu partea stânga-față de un autoturism înmatriculat în Bulgaria care se deplasa din direcția Orșova către Caransebeș. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe sensul opus de deplasare și a decedat pe loc. Șoferul, un cetățean bulgar în vârstă de 37 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)