„Binele în dar” – spectacol caritabil de colinde, la Cinematograful Dacia. 300 de copii nevoiași din Reșița vor primi ghetuțe noi

 

Reșițenii care doresc să se bucure de magia sărbătorilor și, totodată, să aducă o rază de speranță și bucurie unor copii nevoiași sunt așteptați, astăzi, 6 decembrie, la spectacolul caritabil de colinde „Binele în dar”. Evenimentul este organizat în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.

 

Spectacolul caritabil „Binele în dar” va avea loc astăzi, 6 decembrie, începând cu ora 16.00, la Cinematograful Dacia din Reșița, în organizarea Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Episcopia Caransebeșului și în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin și Primăria Reșița.

 

Spectacolul este organizat în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”, ce se desfășoară în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie la nivelul județul Caraș-Severin. Intrarea la spectacol este gratuită, spectatorii fiind invitați, la intrarea în sală și în interiorul acesteia, să contribuie financiar în scopul sprijinirii cauzei umanitare. „Evenimentul își propune să aducă laolaltă oameni care, pe de-o parte, să se bucure de spectacolul de colinde, iar pe de altă parte, doresc să sprijine această acțiune umanitară și care pot ajuta la atingerea targetului asumat de către organizația de tineret, la începutul campaniei – oferirea de încălțăminte nouă de iarnă pentru 300 de copii nevoiași din Reșița”, transmit organizatorii.

 

Pe scena Cinematografului Dacia vor urca artiști și interpreți renumiți de muzică populară: Ramona Vița, Doriana Talpeș, Nicu Novac, Ramona Faur și Alin Ienciu, acompaniați de Orchestra „Virtuozii Semenicului”, condusă de Petrică Vița; Corul „Armonia” al Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița, Corurile „Laudae” și „Pui de Cer” ale Centrului de Tineret Moniom, Corul ATOR Banatul de Munte și un grup de elevi ai Liceului Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, care vor interpreta o scenetă de tradiții. Totodată, evenimentul se va bucura de participarea extraordinară a Corului „Atanasie Lipovan” al Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad.

 

„În prag de sărbători, oamenii cu suflet mare sunt invitați să facă parte din povestea spectacolului caritabil de colinde, «Binele în dar». Prin acest spectacol caritabil organizația de tineret ATOR dorește să strângă fondurile necesare pentru a achiziționa încălțăminte nouă, de iarnă, pentru 300 de copii nevoiași din Reșița. Haideți să îi sprijinim pe tinerii de la ATOR Banatul de Munte. Vă așteptăm!”, este mesajul Primăriei Reșița.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available