Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Caraș-Severin organizează, vineri, 14 octombrie, o nouă ediție a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți.
Cărășenii aflați în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați vinerea viitoare, pe 14 octombrie, începând cu ora 09.00, la sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș-Bolyai din Reșița, Piaţa Traian Vuia nr. 4, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, eveniment organizat de AJOFM Caraș-Severin. Bursa se adresează atât absolvenților instituțiilor de învățământ din promoția 2022, cât și altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
„Scopul principal al Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți îl reprezintă facilitarea întâlnirii cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Caraș-Severin. Pe de o parte, șomerii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor fi sprijiniți să-și găsească un job pe măsura pregătirii și experienței lor profesionale, iar pe de altă parte, venim în ajutorul agenților economici pentru a-i susține în a-și selecta și angaja resursele umane de care au nevoie”, transmite purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraș-Severin, Carla Goagă.
Potrivit reglementărilor legale, agenții economici care doresc să participe la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți trebuie să completeze Anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 cu privire la locurile de muncă disponibile și să o transmită până cel târziu în data de 13 octombrie la adresa de e-mail: ajofm.cs@anofm.gov.ro. Pentru informații suplimentare și pentru confirmarea participării la Bursă, AJOFM pune la dispoziție numărul de telefon: 0255/212160.