Când cerul s-a scurs peste noi și am ajuns în Rai… mai devreme

Călătorind între două ape – de la Mediterana la Atlantic

– 31 mai 2025 –

Între Mediterana și Atlantic, pe ruta Piemontului – o trecere între întrebare și răgaz

– 1 iunie 2025 –

Duminica în care am fost primiți cu inimă deschisă

– 2 iunie 2025 –

Când cerul s-a scurs peste noi și am ajuns în Rai… mai devreme

O ploaie mocănească ne-a însoțit încă de la plecarea din Saint-Pé-d’Ardet. Nu era genul de furtună care sperie, ci o ploaie perseverentă, încăpățânată, care se lipește de pelerine, intră sub guler, curge pe spate și îți dă impresia că însuși cerul s-a hotărât să coboare pe pământ… încet, dar sigur.

Planul era clar: peste 30 km până la La Barthe-de-Neste. Lourdes urma să-l atingem abia peste două zile, conform programului nostru temeinic construit înainte de plecarea la drum. Dar Camino-ul, în stilul lui caracteristic, are o înclinație pentru improvizație și surprize. Și mai are simțul umorului.

Am mers ore în șir. Bocancii cântau în noroi, glugile erau grele ca niște corturi udate, iar pădurile păreau să râdă de noi în tăcere. După mai bine de 30 km și câteva tentative zadarnice de a găsi cazare, ne-am recunoscut învinși de realitatea udă și rece. Cerul ne-a biruit, iar Camino-ul, ca și prietenul nostru Michael, barman în La Barthe-de-Neste, ne-au șoptit blând: „Luați o mașină, nu e păcat.”

Așa că, da, am trădat pentru 35 de kilometri. Am urcat într-un mijloc de transport care ne-a dus direct la Lourdes – orașul miracolelor, pe care urma să-l întâlnim abia poimâine. Numai că Dumnezeu a avut alt plan: ploaia torențială de azi și cea anunțată pentru mâine ne-au împins direct în brațele Fecioarei.

Lourdes ne-a primit tăcut, dar cald. O cameră găsită aproape instant, pentru doar 38 de euro – toți trei, obosiți și ușor vinovați că am sărit două etape din traseu. Dar în Camino, și păcatul are iz de providență.

Orașul acesta, unde în 1858 Fecioara Maria i s-a arătat tinerei Bernadette Soubirous, nu e doar o destinație turistică. E o poartă între lumi – între durere și speranță, între neputință și har. Aici, milioane de oameni vin să caute alinare, vindecare, răspunsuri. Noi, deși udați până în suflet, am ajuns exact când trebuia: mai devreme decât am prevăzut, dar poate exact când aveam nevoie.

Mâine vom face o pauză. O zi de refacere, dar și de explorare. Vom vizita sanctuarul, grota, izvorul, aleile pline de pelerini și de tăceri rostite în altă limbă. Vom sta. Vom contempla. Poate vom și râde. Sau vom înțelege ceva mai mult. Poate că ploaia care ne-a scos din traseu ne-a pus, de fapt, pe drumul bun.

Miercuri, când vremea promite să se îmbunătățească, vom porni din nou la drum. Mai curați, poate. Mai odihniți. Și, cu siguranță, mai pregătiți să râdem din nou în fața destinului care, iată, face ce vrea – dar face bine.