Când miza e democrația, nu votezi spectacolul

Nu am datorii față de niciun politician. Personal, n-am de apărat vreun partid, nici de justificat simpatii vechi. Am fost atent, am urmărit, am comparat. L-am ascultat pe Simion, l-am ascultat pe Nicușor Dan. Și pot spune acum, limpede: între cei doi e diferența dintre spectacol și construcție, dintre zarvă și rigoare, dintre frică și responsabilitate.

Simion nu e o alternativă. E un test: cât de adânc putem cădea dacă confundăm revolta cu soluția, și gălăgia cu viziunea.
Omul acesta nu vine cu un plan, ci cu o stare: de conflict, de ură, de ruptură. Nu cere încredere, ci supunere. Nu propune reforme, ci răfuieli. Și când îl întrebi ce va face concret, îți răspunde cu „trădători”, „dușmani” și promisiuni de „tratamente individuale”.

E politicianul care nu tolerează întrebările, nu suportă critica și nu cunoaște limite. Nu respectă instituțiile, dar vrea să le conducă. Nu înțelege democrația, dar vrea puterea absolută.

România n-a dus lipsă de scandal. Din contră, a fost prinsă ani la rând în cercul vicios al țipetelor și circului politic.
Dar în haosul ăsta au existat și oameni care au muncit în tăcere. Unii au fost ridiculizați pentru că n-au carismă de showbiz, pentru că nu „strigă destul”. Nicușor Dan e unul dintre ei. Nu are talentul spectacolului, dar are un defect rar în politică: e serios. Și când un om serios ajunge între urlete, pare că „nu are vlagă”. Dar de fapt are ceva mai greu de găsit: bun-simț, discernământ, voința de a pune lucrurile în ordine, fără să dărâme totul în numele unui ego.

Când votez, nu aleg între „favoritul meu” și „celălalt”. Aleg ce fel de Românie vreau să las mai departe. Una în care țipă cel mai tare? Sau una în care se construiește, oricât de greu, cu reguli și cu mintea limpede?

De data asta, nu votez un om. Votez împotriva spectacolului care poate deveni coșmar. Și pentru ideea simplă că democrația nu se urlă. Se apără. Cu vot. Cu minte. Cu luciditate.

Sursă colaj foto: Hotnews. credit foto: Inquam Photos, Profimedia