Guvernul încalcă Constituția prin prorogarea indexării pensiilor pentru anul 2026, semnalează CNS Cartel ALFA, într-o sesizare adresată Avocatului Poporului.
Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA a transmis o solicitare oficială, săptămâna aceasta, către Renate Weber, Avocatul Poporului, pentru sesizarea Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la neconstituționalitatea articolului XVII alin. (1) și (2) din Ordonanța de Urgență nr. 156/2024. Această ordonanță prorogă aplicarea indexării pensiilor aflate în plată, menținând valoarea punctului de referință la nivelul de 81 lei și amânând prevederile esențiale din Legea nr. 360/2023 până în anul 2026.
Cartel ALFA consideră că această măsură reprezintă o „încălcare flagrantă a Constituției României”, în special a următoarelor articole:
- Art. 1 alin. (4) și (5): Principiul separației puterilor în stat și respectarea supremației Constituției;
- Art. 47: Obligația statului de a asigura un nivel de trai decent cetățenilor săi;
- Art. 115 alin. (4) și (6): Interdicția Guvernului de a afecta prin ordonanțe drepturi fundamentale și obligația de a motiva urgența unor astfel de acte normative.
„Prorogarea indexării pensiilor afectează direct dreptul pensionarilor la un nivel de trai decent. Guvernul nu poate, prin ordonanțe de urgență, să contracareze voința Parlamentului, care a stabilit deja prin lege aceste drepturi. Dreptul la pensie nu este o favoare, ci o obligație constituțională a statului față de cetățenii săi”, a declarat Marian Apostol, președintele Cartel ALFA Caraș-Severin.
Principalele argumente ale Cartelului ALFA sunt următoarele:
- Lipsa unei situații extraordinare: Adoptarea măsurilor putea fi realizată prin Parlament, fără invocarea urgenței.
- Afectarea unui drept constituțional: Dreptul la un nivel de trai decent este garantat de Constituție și nu poate fi restrâns prin ordonanțe de urgență.
- Subminarea separației puterilor: Guvernul nu poate modifica prin OUG voința legislativă exprimată deja de Parlament.
Cartel ALFA atrage atenția asupra efectelor dramatice pe care aceste măsuri le vor avea asupra milioanelor de pensionari din România, afectați deja de inflație și de creșterea costului vieții.
Ce urmează după demersul inițiat de confederația sindicală? Avocatul Poporului are obligația constituțională de a sesiza Curtea Constituțională atunci când există suspiciuni rezonabile privind neconstituționalitatea unui act normativ.
Totodată, Cartel ALFA îndeamnă toți cetățenii afectați și organizațiile sindicale să se alăture acestui demers pentru apărarea drepturilor fundamentale garantate de Constituție. „Este momentul ca vocea pensionarilor și a salariaților să fie auzită! Această ordonanță trebuie să fie analizată de Curtea Constituțională pentru că în joc sunt nu doar pensiile, ci respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept”, subliniază Marian Apostol, liderul Cartelului ALFA în județul Caraș-Severin.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)