Ce măsuri de protecție a luat ANAF pentru IMM-urile afectate de criză

Criza COVID-19 a determinat Guvernul să adopte o serie de măsuri prin care se dorește protecția mediului de afaceri și, cu precădere, a IMM-urilor care sunt cel mai afectate de criză și care nu au rădăcini suficient de serioase ca să treacă singure peste această perioadă.

Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au avut în vedere o serie largă de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri în contextul actual și au ales o serie de măsuri fiscale prioritare.

Prima măsură anunțată este aceea că nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență. Adică, și după ieșirea din starea de urgență, IMM-urile vor mai avea la îndemână 30 de zile pentru a-și plăti taxele către ANAF. „Aceste obligații fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante”, specifică instituția într-un comunicat de presă.

Guvernul a mai decis că se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale. Și aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.

Guvernul, în ședința de miercuri, a decis adoptarea acestor măsuri.

„Având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM-uri, în scopul de a susține mediul privat și în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată, s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor”, mai transmite ANAF, fără a indica exact perioada pentru care acest termen se prorogă, probabil el depinzând, ca și mai sus, la data ieșirii României din situația de urgență.

Conducerea Ministerului Finanțelor Publice și ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepționale și argumentate de întârzieri în depunerea declarațiilor vor fi tratate cu toată deschiderea și indulgența prevăzută de lege. Ordonanța de Urgență nr. 29/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21.03.2020.

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available