Cine plătește cu adevărat criza? Gânduri despre deficit, dinozauri politici și mascarada guvernamentală

Criza bugetară a fost anunțată, promovată și folosită ca justificare pentru o serie de măsuri de austeritate care, în practică, nu vizează sursa reală a dezechilibrului financiar, ci tocmai pe cei care contribuie în mod constant la susținerea bugetului: salariații, atât din mediul public, cât și din cel privat.

Se majorează accize la produse de larg consum – energie, combustibili, alcool, tutun – deja supraimpozitate. Se inventează taxe noi, cu denumiri fanteziste, dar cu același efect: împovărarea suplimentară a celor care muncesc. Se discută despre înghețarea sau diminuarea veniturilor angajaților, în numele unei „corecții bugetare”.

Dar, în același timp, ceea ce ar trebui cu adevărat reformat rămâne neatins.

Nu se atinge nimeni de sistemul supradimensionat de funcții și privilegii pentru dinozaurii politici – oameni reciclați de la o instituție la alta, foști miniștri, foști parlamentari, foști prefecți, toți puși pe funcții bine plătite, fără responsabilități reale, dar cu protecție garantată până la vârste înaintate.

Nu se discută serios despre:

• reorganizarea administrativ-teritorială (mai puține comune, mai puține județe, dar mai eficiente),
• reducerea numărului de parlamentari (ignorând un referendum național),
• reducerea aparatului politic paralel din instituțiile publice,
• tăierea subvențiilor către partide politice,
• eliminarea agențiilor de stat care nu produc niciun beneficiu real pentru cetățean,
• recalibrarea drastică a consiliilor de administrație din companiile de stat
• și, mai ales, eliminarea pensiilor speciale și aplicarea principiului contributivității pentru toți.

În locul acestor reforme de fond, ce vedem?

Guvernul majorează numărul de vicepremieri la cinci. Cinci! Nu în numele eficienței, ci pentru a mulțumi toate partidele din coaliție. Nu în baza unei nevoi administrative reale, ci din considerente strict politice. Este un gest de putere, nu de responsabilitate.

Este o decizie care nu poate fi justificată într-o țară europeană aflată în criză economică. Dimpotrivă, asemenea mișcări sunt specifice țărilor bananiere, unde funcțiile sunt împărțite ca trofee, iar guvernarea înseamnă satisfacerea apetitului celor de la vârf, indiferent de contextul social sau economic.

Fiecare minister continuă să funcționeze ca o enclavă politică. Fiecare partid își apără teritoriul. Prim-ministrul ajunge să joace într-un decor fără autoritate reală, pentru că regulile sunt deja scrise de cei care doresc, mai presus de orice, să-și conserve puterea, influențele și beneficiile.

Am, sincer, sentimentul că actualul premier chiar își dorește o abordare mai largă, mai onestă, a acestor probleme. Dă semne că înțelege gravitatea reală a dezechilibrelor și inechităților din sistem. Dar e pus să joace într-un cadru restrictiv, cu reguli impuse de partide și lideri politici care și-au demonstrat deja cu prisosință adevăratele intenții: conservarea și, pe cât posibil, amplificarea privilegiilor proprii.

Dialogul social lipsește cu desăvârșire.

Sindicatele nu sunt consultate, iar liderii lor sunt adesea demonizați în spațiul public, ca și cum solicitările sindicale ar fi responsabile pentru dezechilibrele bugetare. Se cultivă o retorică periculoasă, care încearcă să mute vina din zona deciziilor politice spre salariați – cei care, în mod real, susțin bugetul public, lună de lună.

Ne exprimăm ferm nemulțumirea față de această abordare lipsită de principialitate, de echitate și de empatie.

Statul cere sacrificii doar de la cei care au rămas fără scuturi – de la cei care muncesc. În schimb, protejează categorii favorizate: dinozauri politici, pensionari speciali, clienți de partid și rețele de influență.

Aceștia nu sunt atinși de niciun plan de reformă. Nicio criză nu pare să-i afecteze. Sunt protejați, instalați în funcții de decor, fără performanță, dar cu venituri și pensii asigurate.

România nu duce lipsă de oameni competenți. Dar guvernarea, în actualul sistem politic fragmentat și dominat de interese de partid, este făcută din calcule, nu din convingeri. Reformele reale sunt amânate, iar responsabilitatea este pasată în jos, mereu către cei care au cel mai puțin și oferă cel mai mult.

Cine plătește cu adevărat criza?

Cei care muncesc. Cei care plătesc impozite. Cei care sunt ignorați în deciziile politice, dar vizați de toate măsurile de „redresare”.

Această criză nu este doar economică. Este o criză de încredere, o criză de moralitate în actul de guvernare.

Iar sindicatele nu pot rămâne tăcute atunci când cei ce muncesc sunt puși din nou la zid, în timp ce privilegiații sistemului continuă să trăiască în afara oricărei responsabilități.

Marian Apostol,
președinte CNS Cartel ALFA Caraș-Severin

Sursă foto: arhivă CNS Cartel ALFA