„Ciuleandra” – când dansul devine delir. Un spectacol care rupe convențiile, pe scena unei săli polivalente

În seara zilei de 27 iunie 2025, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „New Wave” de la Reșița, publicul a fost martorul unui eveniment teatral atipic și curajos: spectacolul Ciuleandra, după romanul lui Liviu Rebreanu, în dramatizarea Angelinei Roșca-Ichim și regia artistică a lui Dumitru Acriș, s-a jucat într-un spațiu neconvențional – Sala Polivalentă din Reșița.

Într-o configurație specială, cu publicul dispus circular, aproape de actori, teatrul a coborât în mijlocul comunității, părăsind perimetrul clasic al scenei pentru a respira larg, visceral, în mijlocul vieții.

Dansul ca delir și putere

Pornind de la un roman dens și sumbru, care tratează tema alienării psihice și a corupției sociale, montarea Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani evită interpretările cuminți. Ciuleandra devine, în viziunea lui Dumitru Acriș, o „horă a prăbușirii”, un cerc de foc în care dansul, nebunia și moartea se împletesc.

Spațiul spitalului psihiatric este redat stilizat, iar albul halatelor – omniprezent – devine simbolul unei societăți „curate” pe dinafară, dar bolnave până în măduvă. Proiecțiile video și elementele scenografice dinamice creează o atmosferă de neliniște continuă. Publicul este prins în vâltoarea interioară a personajului principal, o ciuleandră a dezordinii mentale care îl consumă pe Puiu Faranga, jucat cu forță și intensitate de Mihai Rădulea.

Un Puiu Faranga deja nebun

În roman, nebunia lui Puiu se instalează treptat, ca efect al unei tensiuni morale și psihice în creștere. În spectacol, însă, el apare din capul locului ca un om dezechilibrat, dominat de spasme, halucinații și ruperi de realitate. Regizorul alege să inverseze traiectoria personajului, accentuând componenta tragică și fatală a destinului său – o alegere artistică validă, chiar dacă riscă să simplifice subtilitățile textului. Rădulea reușește, totuși, să imprime nuanțe variate – de la apatie la explozie, de la seducție la violență – conturând un personaj memorabil.

Mădălina, între sacrificiu și resemnare

În contrast cu Puiu Faranga, Mădălina (Patricia Buraga) aduce pe scenă fragilitatea unei existențe marcate de sacrificiu și ruptură. Deși nu mai este în viață în prezentul piesei, ea apare obsesiv în conștiința personajelor și în mecanismele acțiunii, ca o prezență spectrală, purtătoare de sens și vină. Fata de țărani, vândută aristocrației, se pierde într-un mediu care nu o acceptă și nu o iartă. O idilă neconsumată cu un tânăr țăran devenit medic, dezvăluită treptat în dialogurile dintre Puiu și doctor, planează peste întreaga construcție dramatică, conturându-i destinul de victimă între două lumi.

Scena vânzării – în care părinții Mădălinei, interpretați de Mihai Sima și Oana Liciu-Gogu, negociază viitorul fiicei lor – este una dintre cele mai puternice ale spectacolului. Tatăl – un om împovărat de lipsuri și compromisuri, care vede în căsătoria fiicei cu un fiu de ministru singura șansă de salvare. Mama – împotrivindu-se instinctiv, cu înverșunarea și disperarea unei mame care simte că își pierde copilul. Un „dans în doi” sfâșietor, o altă formă de ciuleandră – nu în pași de joc, ci în pași de renunțare și ruptură.

Un sistem bolnav în halate curate

Textul spectacolului, în unele momente excesiv de dens și teoretic, este susținut de un joc actoricesc omogen, în care fiecare rol, chiar și cel secundar, contribuie la atmosfera de claustrare și falsă normalitate. Cosmin Brehuță este un Policarp Faranga rece și calculat, întruchipând perfect figura tatălui influent, care se folosește de putere pentru a acoperi rușinea și vina. Nu-l interesează adevărul, ci doar imaginea și controlul situației. Irina Bodea-Radu, discretă și eficientă în rolul doctoriței, completează tabloul unui sistem medical corupt, devenit instrument al puterii.

Procurorul, prefectul, gardianul – toți sunt personaje ușor de recunoscut, interpretate cu acuratețe de Mihai Alexandru, Daniel Cergă și Robert Vladu, adăugând o notă de realism cu iz grotesc.

Regia ca oglindă a prăbușirii morale

Acriș construiește un univers scenic în care granițele dintre normal și patologic se estompează. Coregrafia semnată de Ștefan Lupu adaugă straturi simbolice unui spectacol dominat de tensiune. Fiecare gest, fiecare mișcare pare să contribuie la o horă a nebuniei în care sensul se destramă, iar spectatorul rămâne cu întrebarea: cât din ce vedem pe scenă e ficțiune și cât ne privește direct?

Un pariu câștigat în inima unui festival în creștere

Teatrul „Ion D. Sîrbu” din Petroșani aduce în festival un spectacol care se distinge prin forța scenică și printr-o viziune curajoasă, ieșită din tiparele clasice. Limbajul direct, neliniștitor, încărcat de simboluri și emoție, transformă această montare într-un act de comunicare sinceră și necesară. Este o producție care ridică nivelul dialogului teatral din festival și reamintește că scena nu ține de ziduri, ci de curaj, de creativitate și capacitatea de a pune întrebări care ne privesc pe toți.

Concluzie

„Ciuleandra” este un spectacol viu, intens, tulburător. Deși se abate de la traiectoria psihologică fidelă romanului, dramatizarea Angelinei Roșca-Ichim conturează o versiune scenică coerentă, în care frământările personajelor nu rămân izolate. Ele devin expresia unei neliniști care traversează întreaga societate. Montat într-un spațiu neobișnuit, dar cu o forță expresivă autentică, spectacolul ne reamintește că teatrul nu are nevoie de decoruri impunătoare ca să devină revelator. Ajunge să atingă acel prag invizibil în care rostirea nu mai este necesară, iar tăcerea care urmează devine spațiu interior – locul unde întrebările încep să capete conturul conștiinței.