Clara – Oglinda unei Românii rănite: drama migrației și a copiilor uitați

Aseară, la Cinematograful Dacia, am avut bucuria de a putea participa la premiera mult-așteptatului film Clara, regizat de reșițeanul Sabin Dorohoi. Evenimentul a adunat mulți iubitori de film, pregătiți să descopere o poveste profundă, inspirată din realitatea migrației românești și impactul devastator pe care aceasta îl are asupra familiilor rămase în urmă.

Sabin Dorohoi aduce în atenția publicului o poveste dramatică, ce reflectă una dintre cele mai mari probleme sociale ale României contemporane: migrația economică și impactul devastator asupra familiilor, în special asupra copiilor.

„Clara” este primul lungmetraj românesc care abordează acest subiect sensibil și oferă o oglindă tulburătoare a unei realități deseori ignorate – milioanele de români care au părăsit țara în căutarea unui trai mai bun, lăsând în urmă copii și bătrâni, într-o stare de nesiguranță emoțională și socială.

Filmul spune povestea Clarei (Olga Török), o mamă singură care muncește în Germania, în orașul Ulm, pentru a asigura traiul fiului ei de 12 ani, Ionuț (Luca Puia), rămas în grija bunicului său, Nicolae (Ovidiu Crișan), într-un sat românesc de pe malurile Dunării.

Sabin Dorohoi creează o atmosferă autentică, dar sumbră, în care răceala instituțiilor sociale contrastează cu căldura umană și disperarea familiei. Drama copilului lăsat în urmă este accentuată de indiferența societății, lăsând spectatorii cu întrebări și o adâncă senzație de vinovăție: „Aceasta este România pe care o construim pentru viitorul copiilor noștri?”

Unul dintre punctele forte ale filmului este interpretarea profundă a Olgăi Török, dând viață unei mame sfâșiate între două lumi, alături de jocul excelent al lui Luca Puia, ce reușește să transmită emoția unui copil care, simțindu-se abandonat, își pune multe întrebări, judecă foarte aspru dar caută și iertarea prinților, crezându-se vinovat pentru că aceștia au plecat din viața lui. Ovidiu Crișan, în rolul bunicului, oferă un echilibru emoțional, fiind imaginea unei Românii tradiționale, însă obosite și uitate.

Scenariul scris de Ruxandra Ghițescu este bine construit, evitând clișeele, iar regia atentă a lui Sabin Dorohoi surprinde o realitate socială dureroasă. Filmul are un final deschis, care reflectă starea de incertitudine a multor familii afectate de exodul populației. Deși nu există soluții imediate sau finaluri fericite, „Clara” ridică întrebări esențiale despre viitorul României și al celor care rămân în urma acestui val de pribegie.

Un alt aspect remarcabil al producției este locația filmărilor. Pelicula a fost filmată în orașul Ulm din Germania, dar și în România, în orașele Reșița și Bocșa din județul Caraș-Severin, precum și pe malurile Dunării, în Dubova și la Cazanele Dunării, în județul Mehedinți.  Imaginile spectaculoase aduc un plus de autenticitate poveștii, dar evidențiază și contrastele puternice dintre viața de acasă și cea din diaspora.

Cadrele filmate la Cazanele Dunării și pe malurile acestui fluviu ne dezvăluie o natură spectaculoasă, iar la vederea locului de pe malul Dunării, unde se află locuința Clarei, nu poți să nu te întrebi: ce îți mai trebuie să fii fericit când ai în jur asemenea peisaje? Și totuși, frumusețea naturii, oricât de mirifică ar fi, nu pare suficientă pentru a aduce fericirea, căci altfel, locuitorii nu ar fi părăsit aceste tărâmuri pentru a-și căuta în străinătate șansa unei vieți decente.

Acesta este paradoxul pe care filmul Clara îl pune în fața noastră: frumusețea naturală a României nu poate compensa lipsa unor oportunități economice, iar sacrificiile pe care le fac românii plecați pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor rămân o dramă nerezolvată.

De altfel, întregul film impresionează prin imaginea spectaculoasă semnată de Lulu de Hillerin și prin scenografia realizată de Anca Miron și Sonia Constantinescu. Muzica emoționantă a lui Eduard Dabrowski și montajul realizat de Mircea Lăcătuș contribuie la crearea unei atmosfere tensionate, introspective.

„Clara” este mai mult decât un film – este un apel la conștientizare.

Sabin Dorohoi ne arată că, dincolo de statistici, migrația este un fenomen cu implicații sociale și emoționale profunde, iar arta are datoria de a aduce la lumină aceste drame. „Clara” este o producție esențială pentru cinematografia românească, iar Sabin Dorohoi merită aplauze pentru curajul de a aduce în prim-plan o poveste care ne obligă să privim cu mai multă responsabilitate la ceea ce se întâmplă în societate.