Consultare publică la Oravița, în vederea deschiderii noii piețe agroalimentare a orașului

 

Locuitorii din Valea Carașului se vor putea bucura, foarte curând, de o piață agroalimentară modernă. Orăvițenii au posibilitatea, până la sfârșitul acestei luni, să contribuie cu sugestii la realizarea noului regulament de funcționare a piețelor din oraș, care trebuie adoptat înaintea deschiderii pieței de pe strada Cloșca.  

 

La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Oravița a supus consultării publice un proiect de hotărâre de consiliu local privind aprobarea noului „Regulament de organizare și funcționare a piețelor agroalimentare de pe raza UAT Oravița”.

 

„Aprobarea noului regulament este necesară pentru ca la deschiderea pieței agroalimentare de pe strada Cloșca nr. 28C acesta să fie în vigoare, evitând astfel riscul neîncadrării în termenele asumate în proiectul «Extinderea rețelei Agrico în zona transfrontalieră Oravița – Bela Crvka», așa cum de altfel se arată și în raportul de specialitate întocmit de echipa de implementare a proiectului finanțat prin Programul IPA II de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia 2014-2020”, explică, în referatul de aprobare a proiectului de HCL, primarul Dumitru Ursu.

 

În vederea construirii noii piețe agroalimentare o orașului, situată pe strada Cloșca, și a amenajării unei piețe de partea cealaltă a graniței, administrațiile locale din Oravița și Biserica Albă au reușit să acceseze în parteneriat o finanțare europeană de circa 2 milioane de euro, mai bine de jumătate din sumă fiind alocată investiției realizate în orașul de pe Valea Carașului. Noua piață din Oravița ar urma să fie inaugurată în a doua decadă a lunii decembrie a acestui an.

 

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la primărie sau pe site-ul instituției. Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare se pot depune în scris la sediul Primăriei Oravița, prin poștă (adresa: str. 1 Decembrie 1918, nr. 60), până la data de 1 decembrie 2021.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite