.
Într-o încercare de a „fenta” deficitul bugetar, Guvernul României a ales să nu plătească facturi în valoare de nouă miliarde de lei către companii românești.
Consecințele sunt clare: firmele nu-și primesc banii la timp, pierd lichiditate, iar economia internă suferă. Iar dacă, în cele din urmă, vor fi plătite, companiile nu vor primi nici dobânzile aferente întârzierii. Cu alte cuvinte, statul greșește, dar tot mediul privat plătește nota.
Este un exemplu clasic de „așa nu” în guvernare. O soluție de avarie, menită să dea bine în rapoarte și să salveze, pentru o vreme, imaginea unei administrații care nu are curajul să-și asume realitatea. Paradoxal însă, acest mod de a face politică este reciclat constant, indiferent de cine se află la putere. A devenit un model de gestionare „cosmetică” a finanțelor publice: o practică păguboasă, repetată și normalizată.
Ceea ce ar trebui să fie un avertisment rămâne, în mod trist, o rețetă. Una care funcționează prost, dar convenabil. Pentru unii.
