Criminalitatea, în scădere în Caraș-Severin. Anul acesta au fost înregistrate mai puține furturi, omoruri sau infracțiuni economice

 

Furturile, infracţiunile stradale, dar și cele economice au înregistrat o scădere în primele nouă luni ale acestui an, față de perioada similară din 2022, pe raza județului Caraș-Severin. Singurele „capitole” la care s-au înregistrat creșteri sunt înșelăciunile și tâlhăriile.

 

4.526 de infracțiuni au fost sesizate, în perioada ianuarie – septembrie 2023, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, cu aproape 240 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. „În cele nouă luni, infracționalitatea în Caraș-Severin a scăzut cu 5,02% și este cam cea mai mică infracționalitate din ultimii zece ani la nivelul județului. Acest trend s-a constatat în mod constant, în perioada analizată fiind sesizate 333 de infracțiuni de natură economico-financiară, 2.711 de natură judiciară și 1.482 de altă natură”, a spus inspectorul șef al IPJ Caraș-Severin, comisar șef de poliție Cătălin Georgescu, în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat raportul de activitate pe nouă luni.

 

În primele nouă luni ale anului, polițiștii cărășeni au fost sesizați în 1.558 de cazuri de infracțiuni contra persoanei – loviri, violențe, ucideri –, cu 76 mai puține decât în 2022, și la 1.582 de infracțiuni contra patrimoniului – furturi, tâlhării, înșelăciuni –, în scădere cu 50 de cazuri față de 2022. Potrivit datelor comunicate de IPJ Caraș-Severin, au scăzut, printre altele, uciderile din culpă, de la 21 la 15; lovirile sau alte violențe, de la 845 la 831; amenințările, de la 328 la 289; furturile, de la 867 la 843 și distrugerile, de la 463 la 416. Au fost înregistrate creșteri doar la tâlhării, de la 18 la 19, și la înșelăciuni, de la 150 la 167.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available