Crin Antonescu: „Trebuie salvat ce e de salvat şi trebuie schimbat ce e de schimbat”

 

Desemnat astăzi, de Consiliul Național al PNL, candidat al partidului pentru alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, Crin Antonescu a declarat că România are nevoie de un lider care să conducă un efort naţional de recâştigare a tot ceea ce este identitate românească, un efort de mobilizare a tot ceea ce este resursă românească.

 

Cu 663 de voturi „pentru” din 664, candidatura lui Crin Antonescu a fost validată de Consiliul Național al PNL. În zilele următoare ar urma ca și PSD și UDMR să valideze susținerea pentru Antonescu, astfel că acesta va intra în competiția prezidențială având sprijinul coaliției PSD-PNL-UDMR.

 

Crin Antonescu a declarat astăzi, în fața membrilor Consiliului Național al PNL, că, indiferent cine va câștiga alegerile din luna mai, „nimic nu mai poate fi la fel” după acest scrutin prezidențial: „Românii au de ales între o variantă care riscă să anuleze, să dărâme, să distrugă tot ceea ce au câştigat şi s-a făcut bine până acum, intrând într-o aventură ireală, sau să aleagă pe cineva care înţelege că trebuie salvat ce e de salvat şi trebuie schimbat ce e de schimbat. Aşa cum a fost până acum nu mai poate fi şi nu mai trebuie să fie. Avem de salvat regimul democratic, avem de salvat instituţiile politice fundamentale ale democraţiei, partide, parlament, alegeri, avem de salvat şi de apărat orientarea occidentală a României. Avem de salvat aceste forme, dar în fond, în conţinut, în mentalităţi, în practici aproape totul trebuie schimbat!”

 

Potrivit fostului lider PNL Crin Antonescu, este neapărat necesar ca viitorul preşedintele al României „să fie cu adevărat un lider de naţiune. Această ţară, ţara noastră, este plină de şefi şi are foarte, foarte puţini lideri. Naţiunea nu are nevoie doar de un şef de stat. România a avut şefi de stat. România are nevoie de un lider care să conducă un efort naţional, un efort pe care trebuie să-l facă toţi, un efort de schimbare, un efort de recâştigare a tot ceea ce este identitate românească şi mai ales un efort de mobilizare a tot ceea ce este resursă românească”.

 

Într-un mesaj adresat liberalilor, Crin Antonescu și-a exprimat convingerea că PNL are viitor pentru că are şi trecut. „Sunt fericit să ducem această bătălie pentru că eu cred că Partidul Naţional Liberal – şi am crezut totdeauna – are viitor pentru că are trecut, are viitor pentru că are idei, are viitor pentru că falşii suveranişti de astăzi ar putea afla că acum exact 120 de ani, în 1905, un lider liberal scria un articol care se numea «Prin noi înşine» şi care a făcut o doctrină care nu a fost izolare, care a fost dezvoltare pentru România”, a subliniat Antonescu, liberalul care va demisiona din PNL odată ce va intra în competiția pentru Cotroceni.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available