Scriitorul Cristian Tudor Popescu vine la Reșița şi îşi dă întâlnire cu cititorii la Palatul Cultural, sala de spectacole a Teatrului de Vest, joi, 27 octombrie, de la ora 18.00.
Evenimentul este prilejuit de prezentarea volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, apărut de curând la Editura Polirom și devenit bestseller la secțiunea nonfiction. CTP îl va avea ca partener de dialog pe scriitorul, jurnalistul şi universitarul timişorean Marcel Tolcea. Evenimentul de mâine, de la Reșița, informează municipalitatea, face parte din seria de manifestări organizate în Banat, în perioada 26-29 octombrie, sub egida Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), desfășurat sub sloganul „La Vest de Est/La Est de Vest”.
Cristian Tudor Popescu este scriitor și gazetar, critic și istoric de film, doctor în cinematografie și media al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Cineaștilor. A primit numeroase premii și distincții. La Editura Polirom a mai publicat: „Copiii fiarei” (1998, 2013), „Vremea Mânzului Sec” (1998, 2019), „Timp mort” (1998), „Omohom. Ficțiuni speculative” (2000), „România abțibild” (2000), „Un cadavru umplut cu ziare” (2001), „Nobelul românesc” (2002), „Libertatea urii” (2004), „Luxul morții” (2007), „Cuvinte rare” (2009), „Filmul surd în România mută. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989)” (2011), „Filmar” (2013) și „Viața și Opera” (2016).

Sursă colaj foto: radioromaniacultural.ro









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)