CSM Reșița își continuă pregătirea în Slovenia: Meciul cu NK Rače, devansat pentru marți. UPDATE: 4-0 pentru rossoneri!

Articol de
Marian Cărăvan

 

Aflată în plin cantonament montan la Rogla, în Slovenia, CSM Reșița continuă seria meciurilor de pregătire din această vară. Rossonerii antrenați de Flavius Stoican urmează să dispute astăzi, de la ora 18.30, un nou amical, adversară fiind echipa slovenă NK Rače. Inițial, confruntarea era programată pentru miercuri, însă ambele echipe au convenit devansarea partidei.

 

Până acum, „Milanul din Banat” a bifat două jocuri de verificare în Slovenia. În primul, CSM Reșița s-a impus cu 2-0 în fața echipei ND Slovan, printr-o „dublă” semnată de mijlocașul ofensiv Robert Jerdea, unul dintre cei mai în formă jucători ai roș-negrilor în această perioadă. Al doilea test, disputat împotriva formației de primă ligă din Emiratele Arabe Unite, FC Dibba, s-a încheiat cu o înfrângere la limită, scor 0-1, golul fiind primit pe finalul partidei.

 

Acum vine un al treilea test, dar, înainte de amicalul cu NK Rače, formația reșițeană își va afla programul complet al sezonului regular din viitoarea ediție a Ligii 2, care va debuta pe 2 august. Miza noului sezon este clară: o nouă prezență în play-off și, de ce nu, chiar promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.

 

În ciuda programului intens de pregătire fizică și tactică, atmosfera din lotul reșițean rămâne una optimistă și relaxată. Jucătorii găsesc timp și pentru momente de respiro, cum a fost recent aniversarea fraților brazilieni Elton și Erico Constantino Da Silva, sărbătorită într-un cadru colegial și plin de bună dispoziție.

 

CSM Reșița pare să îmbine utilul cu plăcutul în cantonamentul sloven, iar evoluțiile din meciurile amicale de până acum dau motive de optimism suporterilor din Valea Domanului.

 

UPDATE – ora 22.20

4-0 în al treilea amical!

 

Robert Jerdea (min. 22), Nicu Modan (26), Mihai Dolghi (45) și Alexandru Negru (65) au marcat astăzi pentru CSM Reșița în victoria cu 4-0 în fața slovenilor de la NK Race.

 

Flavius Stoican a început partida cu următorul unsprezece: Cătălin Căpățână – Răzvan Grădinaru, Alin Dudea, Elton Da Silva, Claudiu Apro, Nicușor Fota – Ouadie Salhi, Marius Cioiu, Mihai Dolghi – Robert Jerdea, Nicu Modan. La pauză au fost schimbați: Fota cu Alexandru Negru, Salhi cu Antonio Mico, Jerdea cu Denis Gurin, Modan cu Raul Șteau, Căpățână cu David Dincă, Elton cu Erico Da Silva. Au mai fost introduși Alin Manea, Aurel June, Denis Fărăgău, Marco Lazarovici, Luca Păsat, Filip Bîcleșanu și Aris Tudor.

 

 

Sursa foto: FB CSM Reșița

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite