UPDATE. CSM Reșița, misiune imposibilă în fața liderului? Stoican: „Ne vom juca șansele noastre”

Articol de
Eugen Cotarcea

 

Rosso-nerii întâlnesc astăzi cea mai echilibrată echipă din campionatul ligii secunde: liderul CSC Șelimbăr, cu 9 victorii și 4 egaluri în 14 etape, singura înfrângere (0-1 cu Unirea Slobozia) înregistrând-o jucând peste 70 de minute în inferioritate numerică.

 

Finalul de sezon îi găsește pe rosso-neri în formă maximă, cel puțin prin prisma rezultatelor: trei victorii consecutive, cu 11 goluri marcate și doar două primite. Dar ultima partidă le aduce în față echipa lui Claudiu Niculescu, care s-a aflat mai tot timpul pe primul loc al clasamentului. Acolo unde este și acum, cu 31 de puncte, la 3 puncte distanță de principalele urmăritoare, Corvinul Hunedoara și Unirea Slobozia. Punctul forte al sibienilor este apărarea, Șelimbăr încasând în 14 jocuri doar 6 goluri!

 

Antrenorul formației reșițene, Flavius Stoican, conștientizează dificultatea jocului cu liderul campionatului, dar știe că echipa sa traversează o perioadă bună și crede în șansa pe care o are de a obține chiar și astăzi un rezultat pozitiv.

 

„Suntem pe un drum bun, avem senzația că suntem o echipă matură, dar trebuie să continuăm acest parcurs, chiar dacă în ultima etapă din acest an întâlnim echipa de pe primul loc, care, dacă acum s-ar termina campionatul, ar juca în Liga 1. Avem ocazia să vedem la ce nivel suntem, este clar că Șelimbăr are prima șansă, dar ne vom juca șansele noastre”, ne-a declarat Flavius Stoican înaintea dificilei partide de astăzi.

 

Meciul dintre CSC Șelimbăr și CSM Reșița va avea loc pe Stadionul Municipal din Sibiu, de la ora 14.00, și va fi televizat de Digisport 1 și Prima Sport 1.

 

UPDATE – ora 16.05

 

Liderul CSC Șelimbăr a încheiat la egalitate, 2-2, cu CSM Reșița. Oaspeții au deschis scorul prin Burlacu (min. 7), sibienii au întors prin Schieb (20) și Berisha (47), dar rosso-nerii au reușit și ei să revină, egalând prin Drăghiceanu (88). Un meci spectaculos, care se putea încheia cu victoria oricărei echipe.

 

DETALII, AICI: Fotbalul-spectacol, readus la viață de rosso-nerii lui Flavius Stoican! 2-2 de infarct pe terenul liderului!

 

Sursă foto: CSM Reșița/Miruna Mihancea

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite