Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit ieri componența celor 10 serii din noua ediție a campionatului Liga 3.
Spre deosebire de campionatul trecut, cele trei echipe cărășene nu vor mai face parte din aceeași serie. CSM Reșița a fost mutată în Seria 8, compusă preponderent din formații timișene și arădene, iar Voința Lupac și Progresul Ezeriș au rămas în Seria 7, alături de echipe din județele Hunedoara, Gorj, Mehedinți și Dolj.
- Seria 8: ACS ACB Ineu, CS Phoenix Buziaș (nou-promovate), CSM Reșița, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, CS Șoimii Lipova, CS Crișul Chișineu Criș, CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, ACS Progresul Pecica, ACS Pobeda Star Bišnov, CS Avântul Periam (retrogradată și reprimită)
- Seria 7: CSO Retezatul Hațeg (nou-promovată), CSM Deva, AFC Voința Lupac, ACS Viitorul Șimian, ACSO Filiași, CS Gilortul Târgu Cărbunești, CSM Jiul Petroșani, CSA Aurul Brad, ACS Progresul Ezeriș, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 (ultimele două – retrogradate și reprimite)
Liga 3 are 100 de echipe repartizate în mod egal în zece serii, care vor disputa, ca și în campionatul trecut, două faze în competiție, iar cele mai bune 20 de formații vor merge și în a treia fază, a barajelor de promovare în Liga 2.
În fiecare serie se vor disputa un play-off şi un play-out. La play-off vor participa primele patru clasate, iar la play-out – celelalte şase echipe rămase. Play-off-ul se va juca în formatul tur-retur-tur, cu un total de 9 etape. Play-out-ul se va disputa tur-retur, în 10 etape.
Primele două clasate din fiecare serie se vor califica la barajul de promovare. Dintre cele 20 de echipe care fac parte din seriile 7 și 8, va promova în Liga 2 o formație, câștigătoarea celor două duble manșe de baraj.
Tragerea la sorți a programului Ligii 3 va avea loc astăzi, 19 august, de la ora 13.00, la Casa Fotbalului.