„Clara”, pelicula regizorului reșițean Sabin Dorohoi, a fost selectată pentru a participa (și) la un festival de film din America de Sud, după ce a fost prezentă pe alte trei continente: Europa, America de Nord și Asia.
Noi vești bune vin din partea regizorului Sabin Dorohoi. La scurt timp după ce a obținut premiul „Bridging the Borders Award-Narration“ la SEEfest 2024 de la Los Angeles, filmul „Clara” va fi prezent într-o nouă competiție, de această dată pe continentul sud-american.
„Suntem bucuroși să anunțăm că «Clara» este în Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film Al Este – Lima Peru și Bogota Columbia. După trei festivaluri pe trei continente (Cottbus în Germania – Europa; Kolkata în India – Asia și SEEFest în SUA – America de Nord), filmul nostru a fost selectat pe un al patrulea continent: de data aceasta este America de Sud. Dorim să mulțumim echipei care s-a implicat în acest proiect. Filmul a fost posibil doar cu dedicarea unei echipe uimitoare. Mulțumesc tuturor celor implicați în povestea «Clara»”, a transmis regizorul Sabin Dorohoi.
CITEȘTE ȘI: Oameni care fac: reșițeanul Sabin Dorohoi
„Clara” este primul lungmetraj al regizorului reşiţean Sabin Dorohoi și prima co-producție româno-germană filmată în Caraș-Severin (Reșița, Bocşa şi Văliug) şi în câteva oraşe din Germania. Filmul a avut premiera anul trecut și spune, prin intermediul personajului Clara, povestea mamelor din România nevoite să plece peste hotare pentru a le oferi o viaţă mai bună copiilor.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)