Maxagro a reluat zilele trecute lucrările de reparații pe tronsonul de drum județean Biniș – Doclin – Comorâște, lucrări ce ar urma să fie finalizate la mijlocul acestei săptămâni, anunță Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
În ce constă aceste lucrări aflăm tot de la Romeo Dunca: „Completare cu piatră pe panta care coboară din Doclin către Surduc, după care aceasta va fi asfaltată, reparații în intravilanul localităților Doclin, Brezon și Comorâște, acolo unde cu câțiva ani în urmă s-a turnat un strat subțire de asfalt, și covor nou pe zonele unde nu s-a putut turna la intervențiile trecute deoarece structura drumului nu era corespunzătoare. Singura porțiune de drum fără asfalt va rămâne cea de la intrarea în cariera de piatra, dintre Surducu Mare și Doclin, în apropierea căii ferate, dar și acolo stratul de piatră va fi rearanjat.”
Cu această intervenție ce se va finaliza, cel mai probabil, miercuri, 7 august, spune Dunca, se încheie lucrările de reparații efectuate de Maxagro în această zonă. „Lăsăm ca marcarea drumului și vopsirea carosabilului să o facă cei care vor urma la conducerea Consiliul Județean din octombrie, precizează președintele încă în funcție al CJ. Asfaltarea realizată și peste lucrarea provizorie a podului metalic vechi, care s-a rupt anul trecut, sperăm să țină până când echipa lui Hurduzeu va finaliza ceea ce noi am început cu cei de la Compania Națională de Investiții. Adică obținerea finanțării pentru modernizarea întregului drum județean 572.”
Deși banii pentru modernizarea acestui drum județean calamitat încă nu au fost trimiși de CNI Consiliului Județean, „am reușit totuși cu muncă multă și bani puțini să aducem un plus de confort în viața de zi cu zi a cetățenilor din zonă”, apreciază Romeo Dunca. În acest sens, președintele CJ transmite mulțumiri „cetățeanului Bunea care ne-a «frecat» în mod constant pe această temă în ultimele decenii, primarului Sporea de la Forotic care în mod continuu s-a interesat de acest drum și, nu în ultimul rând, firmei Maxagro cu inginerul coordonator în teren Mihai Otiman, care e veșnic undeva pe teren, acolo unde se lucrează”.