Rezultate remarcabile pentru elevii din Caraș-Severin la etapa interjudețeană a concursului cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, organizat la Timișoara. Echipa Școlii Gimnaziale Târnova a obținut locul I (categoria gimnaziu) și s-a calificat la faza națională, iar cea a Colegiului Tehnic Reșița (categoria liceu) a obținut locul II.
Etapa interjudețeană a concursului „Cu viața mea apăr viața”, desfășurat săptămâna trecută în municipiul Timișoara, a adunat la start echipele câștigătoare ale fazelor județene din Arad, Caraș-Severin și Timiș, într-o competiție în care elevii de gimnaziu și de liceu și-au putut demonstra atât abilitățile cât și cunoștințele în domeniul protecției civile. Județul Caraș-Severin a fost reprezentat de Școala Gimnazială Târnova și de Colegiul Tehnic, ambele echipe întorcându-se acasă cu rezultate remarcabile.
La categoria gimnaziu, echipa școlii din comuna Târnova a reușit să se impună în fața competitorilor din Arad și Timiș, obținând locul I și calificarea la faza națională. Clasamentul a fost completat de Școala Gimnazială „Vasile Pop” din Bocsig, județul Arad, și de Liceul Teoretic din Recaș, județul Timiș. La ciclul liceal, competiția a fost câștigată de Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” din Sântana, județul Arad. Colegiul Tehnic Reșița s-a situat pe locul II, iar locul III a fost ocupat de Liceul Teologic Penticostal Logos din Timișoara.
„Elevii au demonstrat un nivel impresionant de cunoștințe și abilități, arătând că sunt pregătiți să facă față provocărilor și să acționeze în situații de urgență. Le mulțumesc profesorilor pentru dedicarea și munca depusă în pregătirea acestor tineri, an de an”, a transmis adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș, colonel Ion Stratulat. Acesta le-a înmânat concurenților premiile și diplomele de participare în cadrul festivității de la finalul concursului.

Sursă foto: ISU Banat









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)