Daruri de la polițiștii cărășeni, în preajma Sărbătorilor Pascale

 

Copiii de la școala din Ciudanovița, precum și zece persoane vârstnice din localitate au primit, săptămâna aceasta, vizita polițiștilor cărășeni. Aceștia nu au mers cu mâna goală, ci cu autospecialele încărcate de alimente pe care le-au cumpărat cu cardurile valorice primite în urma campaniilor de donare de sânge la care au participat.

 

În apropierea Sfintelor Sărbători Pascale, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au vrut să fie alături de persoanele în vârstă și de copii, pentru a le face sărbătorile mai frumoase. Cu cardurile valorice primite în urma campaniilor de donare de sânge la care au participat de-a lungul timpului, polițiștii au cumpărat alimente neperisabile și dulciuri pentru zece persoane vârstnice din Ciudanovița, singure sau imobilizate la pat, dar și pentru copiii de la școala din localitate.

 

„Persoanele vârstnice singure au nevoie de multe ori, înainte de orice altceva, de atenția, grija și dragostea cuiva Ajutați de autoritățile locale, polițiștii le-au vizitat pe fiecare dintre cele zece persoane, au petrecut câteva momente cu acestea și le-au dăruit, pe lângă alimente, și un gând bun și o încurajare. Vizibil emoționați, atât bunicii, cât și copiii din Ciudanovița au primit cu bucurie vizita colegilor noștri, mulțumindu-le sincer, cei mici răsplătindu-i și cu îmbrățișări călduroase. Uneori e nevoie de atât de puțin pentru a trezi bucurie și speranță în ochii celorlalți, încât este la îndemâna oricui să facă aceste gesturi simple de a dărui”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available