Suntem prezenți și pe

Investigații

UPDATE. De ce mințiți, domnule Andrei Plujar? Consiliul Județean nu are nevoie de încă un mincinos (și incompetent) în fruntea sa!

Publicat cu

în

Deși deține 50% din părțile sociale la o firmă care plasează forță de muncă, Andrei Plujar, liderul și candidatul Alianței USR-Plus la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, a mințit la dezbaterea publică organizată marți, la Reșița, spunând că nu ar avea o asemenea societate comercială. Mai mult, a mințit și când a afirmat că la firma sa, la care este asociat unic, are 100 de angajați!

Din datele de la Oficiul Registrului Comerțului (ORC) de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, oferite de confidas.ro, reiese foarte clar acest lucru: Andrei George Plujar este acționar (asociat, fiind vorba de SRL-uri) la două societăți comerciale, iar una dintre acestea, SC Master Recruitment Company SRL (coasociat fiind fratele lui Andrei Plujar), are ca obiect de activitate, potrivit codului CAEN 7810, „activități ale agențiilor de plasare de forță de muncă”! De ce ați mințit când v-ați adresat audienței, domnule Plujar?

Deoarece ați inițiat o dezbatere publică la care ziariștii nu au avut voie să adreseze întrebări candidaților, v-am întrebat noi, cei de la resita.ro, după încheierea dezbaterii, dacă minte Registrul Comerțului când arată că anul trecut ați avut zero venituri la Master Recruitment Company SRL, firmă cu sediul în județul Timiș (comuna Giroc)!, și că activitatea firmei nu este suspendată. N-ați mai putut să vă continuați pledoaria mincinoasă, iar în fața noastră ați recunoscut că, într-adevăr, sunteți împreună cu fratele dvs. patron al unei firme de plasare de forță de muncă, dar că afacerea nu mai merge. Cu toate astea, când erați la microfon, vă prezentați ca un patron și administrator performant.

Ați vorbit doar despre firma la care dețineți 100% din părțile sociale. Și ați spus că aceasta merge foarte bine și că are 100 de angajați. Tot din datele ORC noi aflaserăm altceva. Că firma în cauză, SC Elite Displacement SRL, a avut în 2019 un număr mediu de 32 de angajați. Când v-am întrebat, după dezbatere, cum vine treaba asta, v-ați fâstâcit și ați recunoscut chiar mai mult de-atât: „Da, acum are circa 30…”. Și-atunci, la microfon de ce ați spus 100? Să mai fie alți 70 de angajați la negru, fără forme legale? Sau doar ați mințit din nou, domnule Plujar?

V-am întrebat cu ce se ocupă această firmă, cu deratizări, cu igienizări? Ne-ați zis ceva de genul că angajați oameni în baza unor contracte făcute de firma dvs. cu clienți care caută servicii de curățenie. Cum s-ar spune, tot un fel de plasare de forță de muncă, însă forța de muncă are contracte individuale de muncă cu firma dvs. Dar haideți să ne referim și la performanțele financiare ale acestei firme cu 100 de angajați, care de fapt sunt 30.

Potrivit datelor de la ORC oferite de confidas.ro, în primul an de activitate, 2015, Elite Displacement SRL a avut o cifră de afaceri de 36.000 lei și un profit de 24.000 lei. Deci o rată a profitului de 66%! Ați căpătat apoi experiență, și ce să vezi? Anul următor ați sărit la o cifră de afaceri de 5,7 milioane de lei și la un profit de… 1.000 lei! Da, UNA MIE LEI într-un an, la un rulaj de milioane! Și de-atunci ați ținut-o tot așa, an de an, cu o rată a profitului de nici 1% din cifra de afaceri! Anul 2017: cifra de afaceri de 5,1 milioane lei, profit 2.000 lei. Anul 2018: 3,7 milioane lei, cu 7.500 lei. Anul 2019: 2,4 milioane lei, pentru un profit de 4.400 lei.

V-am întrebat, tot după dezbatere, căci la dezbatere nu ați acceptat, reamintesc, întrebări de la jurnaliști, cum explicați astfel de anomalii, de ce țineți firma dacă nu faceți profit. Răspunsul dvs.: „Păi, avem salarii acolo, pentru salarii!”. Cât privește lipsa profitului, ne-ați spus că ați băgat bani în dezvoltare, că ați cumpărat (în leasing) două microbuze. Și că ați luat mobilier pentru unicul birou al firmei, unde lucrează 5 angajați. Am vrut să ne dați niște cifre concrete, cât v-au costat microbuzele, cât mobilierul. Nu mai știați. Am insistat, dacă tot ziceați că-s marile dvs. investiții. V-ați adus aminte (cu aproximație): cam 35-40.000 de euro pe fiecare microbuz și în jur de 40.000 de euro mobilierul. Mobilier de 40.000 de euro, interesant…

Ne-am despărțit de dvs. și am mai dat o căutare pe google. V-am căutat declarația de avere. Eh, domnule Plujar, mai știți ce ați declarat în ultima declarație de avere? Că în anul 2019 ați avut un salariu lunar de aproximativ 1.333 de lei! Deci munciți cu stoicism la firma dvs., vă trec prin mână (prin conturile firmei) milioane și milioane de lei anual, pentru un profit cvasiinexistent și un salariu lunar de 1.300 de lei?! Dacă e așa, sunteți un patron prost! Dar, în același timp, extrem de deștept, dacă patronul Andrei Plujar reușește să-l țină la lucru pe angajatul Andrei Plujar cu doar 1.300 de lei leafă pe lună! Deși la dezbatere ați pozat în angajator onest, care vrea venituri decente pentru angajați! Ați mințit, din nou, domnule Plujar? Sau ați declarat la Fisc venituri nereale?

UPDATE, 25 septembrie, ora 14.30

Neavând ce să spună în apărarea sa după dezvăluirile apărute în resita.ro, Andrei Plujar mai trage două minciuni. Ca să-mi decredibilizeze investigația jurnalistică, Plujar susține că eu sunt membru PNL și că resita.ro este site finanțat de Primăria Reșița. Două neadevăruri! Pe cât de tânăr și de nou în politică, pe atât de pervers în mesaje este acest Andrei Plujar. Un personaj de care USR ar face bine să se debaraseze cât mai repede!

Facebook Comments
Continuați
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai citite