Parlamentarii PSD și PNL sunt toți o apă și-un pământ – votează orice și oricum li se cere de la centru, cu sau fără logică. S-a demonstrat zilele acestea la votarea în cele două Camere a proiectelor de lege privind modificarea Codurilor penale.
Camera Deputaților a eliminat astăzi, prin votul unanim al parlamentarilor PSD-PNL-UDMR, pragul valoric pentru infracțiunile de abuz în serviciu și neglijență în serviciu. Cu o săptămână înainte, Senatul impusese un prag de 250.000 de lei, prin votul, tot unanim, al parlamentarilor aceleiași coaliții aflate la guvernare, PSD-PNL-UDMR. Deși diametral opuse în privința acestui amendament (și nu numai), voturile deputaților și senatorilor puterii au avut un numitor comun: respectarea cu strictețe a indicațiilor de la centru, oricât de absurde erau ele.
După o ședință la vârful Coaliției, senatorii pesediști și liberali adoptaseră pragul de 250.000 de lei, unul mai mare chiar și decât acela din odioasa Ordonanță 13 din 2017, înfierată atunci nu doar de societatea civilă ieșită în stradă, dar și de opoziția din acea vreme, PNL-USR. După votul din Senat, iarăși presa și opoziția, acum USR și Forța Dreptei, dar și câteva voci liberale, au arătat public nemernicia pusă la cale de liderii Coaliției. Aceștia l-au împins apoi în față ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a anunțat că propune un nou prag, de 9.000 de lei, pentru că fără prag nu s-ar putea din cauza unei decizii a Curții Constituționale. Abia atunci au ieșit public și președinții PSD și PNL, siamezii Ciucă și Ciolacu clamând că susțin, vezi Doamne, propunerea ministrului de resort, prag de 9.000 de lei.
Astăzi, înaintea ședinței forului decizional, în Comisia juridică a Camerei a urmat alt circ. Totul a culminat când președinta comisiei, pesedista Laura Vicol, a primit un telefon de la (același) centru. Și a transmis apoi noua direcție: toate amendamentele venite de la Senat trebuie să pice! Iar proiectele să treacă în forma inițială. Deci fără prag pentru abuzul în serviciu!
Acel prag obligatoriu, după cum spunea Predoiu că ar cere CCR-ul, brusc nu mai era obligatoriu, conform aceluiași Predoiu, invocând aceeași decizie a CCR! Șefii Coaliției o dăduseră la-ntors, iar Predoiu s-a conformat. La fel și parlamentarii PSD și PNL. Ieri, deputații, după ce săptămâna trecută o făcuseră senatorii. Unii – hăis, alții – cea! Pentru că așa erau ordinele de la șefii turmei, Ciucă și Ciolacu, întâi hăis, apoi cea!
Cum și-au reprezentat alegătorii din Caraș-Severin parlamentarii noștri? Senatorii Ion Mocioalcă (PSD) și Ion Marcel Vela (PNL) au percutat la „hăis!”, iar deputații Silviu Hurduzeu, Marius Damian (PSD) și Dumitru Rujan (PNL) – la „cea!”. Udemeristul Kelemen Attila, care numai reprezentant al cărășenilor nu se poate spune că e, a făcut și el ce i-a cerut partidul. A scăpat (de turmă) doar deputatul Jaro Marșalic (PNL), absent la votul de azi.