Distribuția gazelor naturale într-o comună cărășeană, sistată temporar la cererea Transgaz

 

Compania Delgaz Grid anunță că este nevoită să oprească temporar alimentarea cu gaze naturale, mâine, 9 august, în comuna Glimboca. Sistarea serviciului de distribuție este necesară pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz.

 

Marți, 9 august, în intervalul orar 8.00-16.00, va fi întreruptă distribuția gazelor naturale în toată localitatea Glimboca, anunță reprezentanții Delgaz Grid. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

 

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available