DN 6 rămâne cea mai periculoasă arteră rutieră din Caraș-Severin

 

Nouă persoane și-au pierdut viața, anul acesta, în accidente rutiere produse pe Drumul Național (DN) 6, pe raza județului Caraș-Severin.

 

În județul Caraș-Severin s-au produs în acest an 265 de accidente de circulație soldate cu victime, aproape 25% dintre acestea având loc pe Drumul Național 6. „DN 6 este cel mai problematic tronson de drum din județul nostru. Anul acesta s-au produs pe acest sector 60 de accidente rutiere cu victime, cu două mai multe decât în primele zece luni ale anului trecut. Acestea s-au soldat cu nouă persoane decedate, la acest capitol înregistrându-se o creștere semnificativă, în condițiile în care în perioada similară a anului trecut au fost patru persoane decedate în accidente pe DN 6”, a declarat șeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, Stelian Cornea. În cele nouă accidente de pe DN 6, 14 persoane au fost rănite grav, iar 80 – rănite ușor.

 

În ceea ce privește statistica accidentelor rutiere la nivelul întregului județ, în primele zece luni ale anului s-au înregistrat 265 de accidente, din care 30 de accidente grave, în scădere cu 31% față de aceeași perioadă a anului trecut. În urma acestor accidente, 17 persoane au murit, 33 au fost rănite grav și 336 au fost rănite ușor.

 

În contextul sezonului rece, reprezentanții IPJ Caraș-Severin transmit următoarele recomandări conducătorilor auto:

 

  • Înainte de a pleca la drum, informați-vă temeinic despre condițiile meteo și despre starea drumurilor!

 

  • Adaptați permanent viteza la condițiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheață sau polei)!

 

  • Circulați cu o viteză care să nu depășească 30 de km/h în localități sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă!

 

  • Folosiți corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare și dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic!

 

  • Asigurați-vă o vizibilitate bună în habitaclul mașinii, prin curățarea parbrizului, a geamurilor laterale și a lunetei, precum și să aveți în perfectă stare de funcționare sistemul de climatizare și ștergătoarele de parbriz!

 

  • Păstrați în mers o distanță suficientă pentru a putea opri în condiții de siguranță, atunci când condițiile de deplasare sunt nefavorabile!

 

  • Atunci când circulați pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, echipați autovehiculul cu anvelope de iarnă!

 

  • Verificați periodic acumulatorul autovehiculului!

 

  • Nu bruscați comenzile și folosiți cu preponderență frâna de motor!

 

Totodată, și pietonii trebuie să fie mai atenți în trafic, avertizează polițiștii: „Pietonilor le recomandăm să evite pe cât posibil folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă. De asemenea, pietonii trebuie să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor și să procedeze la efectuarea traversării numai după ce sunt siguri că aceasta se poate face în condiții de siguranță, ținând cont de faptul că în condiții de carosabil umed sau alunecos, spațiul de frânare al autovehiculelor crește simțitor”.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available