Dosar penal pentru „liniuțe” pe Bulevardul Republicii din Reșița

 

Polițiștii reșițeni au întocmit un dosar penal pentru întreceri neautorizate între mașini după ce au depistat, aseară, pe Bulevardul Republicii din Reșița, doi tineri care confundaseră șoseaua cu pista de automobilism.

 

Aseară, la ora 22.40, polițiști de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Reșița au observat, pe Bulevardul Republicii, momentul în care doi conducători auto au pornit de pe loc, la semafor, în paralel, turând motoarele și cu scârțâit de roți. Polițiștii au pornit în urmărirea celor două autoturisme, care au fost oprite în scurt timp. Cei doi conducători auto, tineri în vârstă de 24 și 25 de ani, din Reșița, au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, stabilindu-se că nu se aflau sub influența acestora.

 

„Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru participarea, în calitate de conducător de vehicul, la întreceri neautorizate pe drumurile publice, iar cercetările sunt continuate. Precizăm faptul că astfel de comportamente în trafic pot reprezenta un real pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și pot împiedica sau îngreuna circulația”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Potrivit legii, participarea la întreceri neautorizate între vehicule se sancționează cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available