În cadrul ședinței Colegiului Prefectural de astăzi, 22 octombrie, a fost adoptat Planul operativ de acțiune pentru iarna 2024 – 2025 pe rețeaua de drumuri naționale din județul Caraș-Severin care sunt administrate de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara prin Secția Drumuri Naționale Caransebeș.
Prin Planul operativ de acțiune pentru iarna 2024 – 2025, pe rețeaua de drumuri naționale din Caraș-Severin au fost organizate 13 baze de deszăpezire și cinci puncte de sprijin. „Pentru o bună supraveghere și organizare a acțiunilor de prevenire și combatere a poleiului și înzăpezirii drumurilor naționale, șase baze de deszăpezire – Bucova, Valea Cernei, Bozovici, Oravița, Slatina-Timiș și Carașova – sunt în zona climaterică de munte, cinci baze sunt în zona climaterică de deal și două baze sunt în zona climaterică de câmpie”, se precizează în raportul prezentat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de astăzi, 22 octombrie.
Potrivit Planului operativ de acțiune pentru iarna 2024 – 2025 pe rețeaua de drumuri naționale din județul Caraș-Severin, aprobat în ședința de astăzi, 22 octombrie, a Colegiului Prefectural, necesarul de material antiderapant pentru sezonul de iarnă este de 8.317 tone de sare și 84 de tone de clorură de calciu, utilizarea nisipului fiind interzisă deoarece acest material este poluant. În acest moment, în depozitele Secției Drumuri Naționale Caransebeș se regăsesc 4.256 tone de sare, respectiv întreaga cantitate prevăzută de clorură de calciu, pentru asigurarea materialelor chimice existând un contract încheiat la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. De asemenea, pentru asigurarea auto-utilajelor, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a prevăzut două acorduri cadru cu valabilitate de patru ani, din care unul, pentru șapte baze de deszăpezire (Bucova, Caransebeș, Carașova, Ezeriș, Lugoj, Măureni, Slatina-Timiș) și punctele de sprijin aferente, este în derulare începând cu noiembrie 2020, iar al doilea, pentru șase baze de deszăpezire (Berzasca, Moldova Noua, Oravițe, Bozovici, Mehadia, Valea Cernei) și punctele de sprijin aferente, este în derulare începând cu decembrie 2021.
„Considerăm că, exceptând poate anumite perioade cu fenomene extreme, numărul total de 76 de utilaje auto cu lamă și răspânditor, suplinite de 25 de auto-utilaje grele – încărcătoare, autofreze, autogredere – și 51 de utilaje auxiliare – ARD-uri, stații preparare clorură, automacara, trailer, remorcher -, organizate pe baze de deszăpezire și puncte de sprijin, coordonate și conduse prin Comandamentul DRDP Timișoara și SDN Caransebeș, în conlucrare permanentă cu Comandamentul Județean Caraș-Severin, pot asigura condiții corespunzătoare pentru circulația rutieră pe întreaga rețea de drumuri naționale de pe raza județului Caraș-Severin, pe toată durata iernii 2024 – 2025”, a declarat șeful Secției Drumuri Naționale Caransebeș, inginerul Ioan Boba.