Primarul Ioan Popa a catalogat drept rușinoasă atitudinea firmei Termoconstruct care nu a reușit, într-un an de zile, să reabiliteze fântâna cinetică din Centrul Civic al Reșiței. Firma a abandonat, practic, lucrarea, nefiind, de altfel, singura „ispravă” de acest gen în raport cu contracte de lucrări încheiate cu municipalitatea.
Demarate în iunie 2022, lucrările de reabilitare a fântânii cinetice din Centrul Civic al Reșiței ar fi trebuit finalizate în 12 luni, tocmai la timp pentru a putea fi marcat așa cum se cuvine centenarul nașterii creatorului ei, sculptorul Constantin Lucaci, moment pentru care Primăria Reșița a pregătit și instalarea unui bust al celui supranumit maestrului artei monumentale românești. Nu a fost să fie așa întrucât firma care a câștigat licitația, Termoconstruct, nu și-a îndeplinit obligațiile, a depășit termenul de execuție și primăria a fost nevoită să rezilieze contractul.
„Noi am licitat această fântână pentru reabilitarea celor două cuve, curățirea lor, realizarea unei hidroizolații noi și montarea unor borduri de granit la margine. Asta era tot. Lucrarea aceasta a avut termen un an de zile, deși se putea face în trei-patru luni. S-au perindat doi-trei muncitori pe-acolo și atât. În final, am fost obligați să reziliem contractul pentru că a ieșit din termen. E trist! Am realizat, în urma unui concurs, o statuie a maestrului Constantin Lucaci în bronz, este gata de opt luni. Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la nașterea maestrului și era un moment extraordinar de frumos să avem fântâna reabilitată complet și statuia în proximitatea ei și să ne bucurăm cu toții de apă, de fântână și de această lucrare”, a declarat primarul Ioan Popa în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o astăzi, la finalul ședinței Consiliului Local.
Primăria Reșița va scoate din nou lucrarea la licitație, nu înainte, însă, de a comanda o expertiză care să arate cât și ce a făcut Termoconstruct, pentru ca firma care va câștiga să știe de unde pornește. „E rușinos că firma Termoconstruct ne-a abandonat aici. Le-am atras atenția. Au șase lucrări cu Primăria Reșița. Când au luat-o pe a treia le-am atras atenția că sunt multe și riscă să intre în default, nu am fost ascultat. Din fericire, în cazul fântânii nu sunt fonduri europene și nu suntem constrânși de timp”, a precizat edilul.
Altfel stau, însă, lucrurile în cazul altei lucrări pe care Termoconstruct a contractat-o cu Primăria Reșița și pe care a abandonat-o. Este vorba despre proiectul „Reabilitarea și modernizarea fondului locativ existent – reabilitarea blocului Cămin nr. 2 de locuințe sociale și demolarea blocului Cămin nr. 1 de locuințe sociale, cartier Mociur”, care trebuie finalizat până la sfârșitul acestui an, finanțarea fiind din fonduri europene. Până acum, a fost realizată doar demolarea primului imobil și au fost executate o parte dintre lucrările de reabilitare. „La blocul de garsoniere din Mociur care se transformă în bloc cu apartamente, Termoconstruct a abandonat, practic, lucrarea. Din fericire, Termoconstruct a venit acolo cu ICCO Brașov garant și se pare că această firmă, ca să spele obrazul, e dispusă să preia lucrarea într-un fel sau altul. ICCO Brașov e firma care a făcut în Parcul industrial spațiile pentru Autoliv și emz Hanauer. Sper să reușim să-i punem de acord astfel încât să preia lucrarea și să o ducă la bun sfârșit”, a explicat primarul Ioan Popa.
Sursă foto: arhivă Gelu Ardeleanu