Ani grei de pușcărie pentru femeia din Scăiuș care și-a sugrumat și sufocat până la moarte propriul copil

Femeia de 30 de ani din satul Scăiuș (comuna Fârliug) a fost găsită vinovată pentru violenţă în familie sub forma omorului calificat și condamnată la 20 de ani de detenție. Magistrații Tribunalului Caraș-Severin au decis, ieri, 6 martie, condamnarea la 20 de ani de închisoare a femeii de 30 de ani din […]
La loc comanda! Adrian Percea nu face pușcărie, pedeapsa rămâne cu suspendare

Deși Direcția Națională Anticorupție a emis astăzi un comunicat de presă prin care anunța condamnarea lui Adrian Percea (foto) „la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau […]
EXCLUSIV. Primarul Puiu Percea, la pușcărie! Sentința e definitivă

Primarul Gheorghe Puiu Percea (ALDE) de la Ciclova Română a fost condamnat definitiv în dosarul deschis de către DNA pentru fraudarea fondurilor APIA. Sentința Curții de Apel Timișoara a fost mai blândă decât aceea a Tribunalului Caraș-Severin: Percea a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, față de 10 ani, cât primise în […]
N-a ajuns la primărie, dar merge la pușcărie! Omul de afaceri Laurențiu Bora, condamnat pentru agresarea inspectorilor antifraudă!

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința definitivă în cazul omului de afaceri Laurențiu Bora, la acea dată candidat la Primăria Reșița, pentru că a agresat doi inspectori din cadrul Direcției Antifraudă Fiscală a ANAF. Spre deosebire de sentința instanței de fond, Curtea de Apel Timișoara i-a redus pedeapsa la doi ani de închisoare, însă […]