Fals, uz de fals și delapidare în formă continuată! Prejudiciul estimat de procurorii anticorupție: 900.000 de lei!

Directorul Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, Felicia Mehedințu, personaj ajuns pe funcție în timpul guvernării Dăncilă, a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, într-un dosar de corupție. Potrivit procurorilor DNA, pe parcursul a trei ani, Mehedințu ar fi făcut decontări fictive în urma cărora și-ar fi însușit, atât pentru ea, cât și pentru alți angajați ai instituției, sume importante de bani. Paguba adusă în acest fel instituției este de peste 900.000 de lei.

 

Abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru altul (două fapte), instigare la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată și delapidare în formă continuată (două fapte). Acestea sunt infracțiunile de care este acuzat directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, Felicia Mehedințu, de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Timișoara.

 

Potrivit procurorilor anticorupție, activitatea infracțională a directoarei se întinde pe durata a aproape trei ani (2 mai 2018 – prezent), timp în care a comis, în mod sistematic, o serie de ilegalități în urma cărora ar fi produs o pagubă totalizând 902.772 de lei în dauna instituției pe care o conduce.

 

Astfel, în tot acest interval de timp, ar fi semnat o serie de acte – ordine de plată, dispoziții de plată și CEC-uri – prin care și-ar fi însușit lunar câte 6.600 de lei, în total 231.000 de lei, reprezentând compensația lunară pentru chirie încasată în baza unor contracte de închiriere falsificate. „În acest sens ar fi folosit contracte de închiriere care ar fi fost falsificate atât prin contrafacerea semnăturii atribuite unei alte persoane, cât și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului”, explică procurorii DNA.

 

În paralel, începând din ianuarie 2020 până în prezent, uzând de funcția de director, Felicia Mehedințu ar fi însușit, pentru ea și pentru alți angajați ai instituției, peste 500.000 de lei. Potrivit procurorilor, cea mai mare parte din această sumă, 482.672 de lei, o reprezintă drepturi salariale ale unor persoane care nu mai aveau raporturi de muncă cu instituția, respectiv sume de bani pentru plata normei de hrană sau a sporului de condiții vătămătoare aferente timpului în care angajații erau în concediu medical, de odihnă sau aveau zile libere. O parte din bani ar fi fost folosiți la cumpărarea unor bijuterii din aur. Iar aproximativ 50.000 de lei reprezintă sume retrase în baza unor ordine de deplasare false. „În acest sens, inculpata ar fi determinat patru angajați ai instituției ca, în perioada ianuarie 2021 – martie 2021, să falsifice 11 ordine de deplasare care atestau in mod nereal că angajații instituției s-ar fi deplasat în interesul serviciului în anumite localități”, se precizează în comunicatul de presă emis de DNA.

 

De asemenea, directorul Felicia Mehedințu este acuzată că a mai prejudiciat instituția pe care o conduce cu alți aproape 140.000 de lei, bani încasați în perioada noiembrie 2019 – aprilie 2021, respectiv aprilie 2020 – aprilie 2021, sub formă de salarii, de doi angajați ai instituției care nu s-ar fi prezentat decât sporadic la muncă, neîndeplinindu-și atribuțiile stabilite prin regulamente și prin fișa postului.

 

Procurorii DNA precizează că în cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. În cursul zilei de astăzi, Felicia Mehedințu urmează să fie prezentată Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Felicia Mehedințu a devenit director al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin în perioada când premier era Viorica Dăncilă (PSD), iar președinte al Organizației Județene PSD Caraș-Severin era deputatul (acum senator) Ion Mocioalcă, cei doi lideri PSD neavând nicio legătură, evident, cu faptele reprobabile invocate în acest caz de procurorii anticorupție.

 

Sursă foto: pressalert.ro

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available