Proiectul „Realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari și centrul Civic al municipiului Reșița”, derulat de Primăria Reșița cu finanțare europeană, prevede pasarele, promenadă, piste de biciclete, spații verzi, dar și flotoare pentru zona podurilor CFR.
Primăria Reșița continuă modernizarea promenadei și amenajarea de piste de biciclete pe o lungime de 4,6 kilometri, de-a lungul ambelor maluri ale râului Bârzava, prin intermediul proiectului „Realizarea unei legături între nucleele urbane Govândari și centrul Civic al municipiului Reșița”, finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Continuitatea promenadei și a pistelor de biciclete peste râul Bârzava va fi asigurată prin șase pasarele noi, cu structură metalică, ce le vor înlocui și completa pe acestea din prezent. De asemenea, vor fi amenajate piste velo și alei – copacii sănătoși vor fi toaletați, cei deteriorați vor fi înlăturați și înlocuiți cu alți arbori și, în plus, se vor planta arbuști și se vor realiza însămânțări pe toată suprafața verde și se va amplasa mobilier urban: coșuri de gunoi, bănci și rastele pentru biciclete. Sistemul de iluminat existent va fi înlocuit cu unul inteligent, cu corpuri LED, care va fi acționat și monitorizat printr-un sistem de control. În zona spațiilor comerciale, balustrada existentă va fi demontată, fiind înlocuită cu o balustradă nouă, iar înspre căile ferate, se va realiza o delimitare cu gard de protecție și plante cățărătoare. În zona podurilor CFR, proiectul vine cu un element inovator – promenada și pista de biciclete vor traversa linia de cale ferată subteran, pe o lungime de 70 de metri, prin albia râului Bârzava. „Acestea vor fi realizate pe un sistem de flotoare plutitoare, echipate cu rampe și scări metalice articulate la capete, care permit ajustarea flotoarelor în funcție de nivelul apei din râul Bârzava”, explică reprezentanții Primăriei Reșița.
Valoarea totală a proiectului este de 82.272.440,60 lei, din care 57.762.261,81 lei reprezintă cofinanțarea Uniunii Europene. Proiectul se află în etapa de evaluarea a ofertelor de execuție, urmând ca după 20 februarie să fie desemnat câștigătorul licitației. Acesta va trebui să finalizeze toate lucrările până pe 31 decembrie 2026.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)