Încerc să transmit, cu gânduri bune, un adevăr pe care îl învățăm cu toții, uneori prea târziu: ne putem înșela. Mulți am făcut-o. Sunt parte în această poveste și nu scriu aceste rânduri ca să dau lecții, ci pentru a-mi mărturisi o neliniște, un gând care poate le e familiar și altora.
Am votat de-a lungul timpului cu speranță, cu dezamăgire, uneori cu furie, dar am înțeles treptat că frustrarea – oricât ar părea justificată – nu e niciodată un sfetnic bun. Este, mai degrabă, o capcană.
Vedem în jur nedreptăți evidente, dispreț din partea celor care ne-au guvernat, aroganță, incompetență. Și e firesc să doară. Dar pericolul apare atunci când aceste nemulțumiri nasc o atitudine revanșardă. Istoria ne avertizează: Mișcarea legionară, de pildă, s-a născut dintr-un sentiment al nedreptăților ce trebuiau eliminate. Au aderat la ea oameni inteligenți, respectați, dar când au început crimele și violențele, era deja prea târziu. Se crease un monstru.
România a plătit scump acea greșeală. Nu a urmat o epocă de dreptate, ci una de teamă și nesiguranță. La fel s-a întâmplat în Germania, unde Hitler a fost ales democratic, susținut de un popor frustrat și umilit. Discursul lui i-a făcut să creadă că se pot răzbuna. Rezultatul? Război, lagăre, moarte. Niciun german nu a fost mai fericit după aceea. Doar mai îndoliat, mai vinovat și cu orașele în ruine.
De aceea cred că e vital, acum, să alegem cu discernământ. Nu împotriva cuiva, ci pentru ceva. Frustrarea și dorința de a sancționa pe cineva pot da iluzia unei reparații. Dar ce urmează după acel moment? Ce se construiește pe baza urii? Pe valul nemulțumirii noastre se pot urca oameni fără nicio calitate morală, care nu urmăresc decât să speculeze momentul în favoarea lor, să creeze haos și să potolească o sete de răzbunare alimentată de propria micime sufletească. Ei vor fi cei care își vor asuma tot ce se va întâmpla după, iar victimele lor vor fi, în primul rând, cei care i-au urcat pe acest val.
Istoria, literatura, mărturii din închisori și lagăre, diferite pilde religioase sau din culturile tuturor popoarelor demonstrează fără tăgadă acest lucru. Mergeți la Sighet, vedeți filme sau citiți cărți despre fenomenul Pitești, luați în mână Maestrul și Margareta sau Pentru cine bat clopotele — cărți care arată ce se întâmplă când societatea este dominată de absurd, delațiune, frică și ură. Apoi Arhipelagul Gulag sau Noi, cei din trenul de noapte, și veți înțelege ce se întâmplă atunci când lumea este dirijată, prin parșivenie, discursuri revanșarde și iluzia unei dreptăți ideale. Acestea sunt doar câteva exemple care mi-au venit acum în minte.
Ce se întâmplă în România de azi nu va repara nimic din nedreptățile trecutului, ci dimpotrivă, va crea altele și mai dureroase. Fiecare vot contează, dar și mai mult contează gândul cu care e dat. După vot, România va rămâne a noastră, a tuturor. Și merită să fie o țară mai puternică, mai pașnică, mai potrivită vieții pe care o dorim pentru urmașii noștri. Nu una mai nesigură, nu un spațiu al vânătorilor de vrăjitoare, nu una în care să nu mai avem loc unii lângă alții, nu una în care să nu ne mai putem privi în ochi. Puterea, sănătatea unui spațiu economic și social stă în capacitatea oamenilor de a munci și trăi toți împreună, indiferent de modul în care se raportează la o situație, într-un anumit moment.
