Bărbatul a predat la Poliția Municipiului Reșița borseta găsită în fața unui bloc din oraș. Oamenii legii au demarat verificări pentru a depista persoana căreia îi aparține.
Reșițeanul a găsit borseta ieri după-amiază, pe o bancă din fața unui bloc de locuințe. „În momentul în care a deschis fermoarul borsetei, văzând bancnotele, fără a ști despre ce sumă este vorba și fără să stea pe gânduri, a mers direct la sediul Poliției Municipiului Reșița pentru a-i preda. În borsetă se aflau peste 30.000 de lei”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, Alina Boeru.
Polițiștii au preluat banii pe bază de proces-verbal și au început să facă verificări pentru a identifica persoana căreia îi aparțin, existând bănuiala că ar aparține unei persoane cu probleme medicale.
„Îl felicităm pe acest domn pentru gestul civic și corect pe care l-a făcut fără ezitare! O societate civilizată și o comunitate responsabilă se construiesc prin astfel de oameni demni de respect, pentru care respectarea legii și a propriilor valori primează!”, precizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)