Muzeul Banatului Montan din Reșița a găzduit, ieri, un eveniment ce a adus în prim-plan una dintre marile personalități ale Banatului începutului de secol XX – pedagogul Gheorghe Jianu, primul primar al Oraviței după Marea Unire, dar și senator timp de patru mandate.
La Muzeul Banatului Montan din Reșița a avut loc, aseară, lansarea volumului „Potpourri” aparținând lui Gheorghe Jianu, o reeditare şi o actualizare a volumului cu același titlu, tipărit la Oraviţa în anul 1901, în care, în plină glorie a Imperiului Austro-Ungar, învățătorul Gheorghe Jianu scria despre ortografia limbii române. Ediția originală din 1901 a fost realizată la tipografia Carol Wunder din Oravița, avea 97 pagini și coperta broșată, iar noua ediție este întocmită de către Ariana Jianu, strănepoata lui Gheorghe Jianu, și Maria Radu Novac, și a apărut anul acesta la Editura Castrum de Thymes din Timișoara.
Învăţătorul Gheorghe Jianu (1866-1951), născut la Ciclova Montană într-o familie de bufeni, este cel care a înfiinţat în anul 1907, la Oraviţa, tipografia „Progresul” cu aparatură cumpărată din Imperiul Austro-Ungar. Apărea astfel, în acelaşi an, prima gazetă în limba română (Progresul, 1907) din Oraviţa. A fost ales ca delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, a fost și primul primar al Oraviței după Marea Unire, dar și senator timp de patru mandate.
„Ediţia de faţă constituie, în egală măsură, o reeditare, dar şi o actualizare a volumului „Potpourri” al lui Gheorghe Jianu, fiind întocmită prin reproducerea textului original, cu minime intervenţii acolo unde s-a considerat că, pentru cititorul de astăzi, anumite particularităţi fonetice şi gramaticale sunt de neînţeles sau i-ar îngreuna peste măsură lectura”, a menționat Ada Cruceanu, cea care a alcătuit nota asupra ediției.