Trupa de rock alternativ Guano Apes este capul de afiș al Custom Reșița 2023 & West Romanian Bike – festivalul care aduce în această vară vibrațiile rock deasupra Reșiței, în mijlocul naturii, la stema din Poiana Golului.
Organizatorii Custom Reșița 2023 & West Romanian Bike Week au definitivat lineup-ul festivalului ce va avea loc în perioada 13 – 15 iulie și promit trei zile de experiențe memorabile în mijlocul naturii, deasupra orașului, cu germanii de la Guano Apes cap de afiș și alte 12 trupe care vor încinge atmosfera în Poiana Golului.
„Vino în poiană pentru vibrațiile rock, acestea vor lovi tavanul cerului și se vor întoarce apoi într-un singur glas, al celor liberi și împătimiți de muzică bună. Ascultă hituri precum «Open your Eyes» și «Big in Japan» ale headlinerului Guano Apes, «Eternal Rains» și «Unstoppable», cu super vocalista Melissa Bonny de la Ad Infinitum, «Bună dimineața» cu fantasticii moldoveni de la Zdob și Zdub, «Back to the stack» a prietenilor noștri de la Massive Wagons și legendarele piese AC/DC cântate de cea mai bună trupă tribut din România, The ROCK, cea care a și câștigat acest titlu în 2017, la Metalhead Awards”, transmit reprezentanții Primăriei Reșița. De asemenea, pe scena din Poiana Golului vor urca trupe rock consacrate din România precum Altar, Bucovina, Celelalte Cuvinte.
Lineup-ul complet al festivalului este următorul: Guano Apes, Ad Infinitum, Massive Wagons, Glasovi iz Unutrašnjosti, Rezident X, Zdob și Zdub, Lupii lui Calancea, Altar, Bucovina, The ROCK, Celelalte Cuvinte, The Schnitzels și Amala.
Festivalul va avea mai multe zone – Food Village, Drink Village, Sport Village, Family Village, Camp Village, Art Village, Craft Village și Bikers Village – unde vor fi desfășurate diverse activități pentru participanții de toate vârstele. De asemenea, în cele trei zile de festival, doritorii vor putea vedea Reșița de la înălțime, din balonul cu aer cald care va urca la 30 de metri deasupra celui mai înalt punct de belvedere al orașului.
„Vă așteptăm! Voi să v-aduceți doar prietenii, geaca de piele și bocancii. Dacă-s prăfuiți de prin șantierele din oraș, nu ne deranjează, noi știm mai bine… Iar cu amintirile de la festival promitem, vom reveni cu toții în oraș, să ne țină până la următoarea ediție!”, transmit organizatorii.
Explicație foto: Guano Apes, la Festivalul Clamotte Rock din Belgia – 19 mai 2023