Haine contrafăcute, confiscate de polițiștii cărășeni. Peste 100 de articole au fost găsite într-un singur magazin

 

Șapte societăți comerciale din Caraș-Severin au fost controlate, ieri, 9 martie, de către polițiști în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul comerțului cu mărfuri și produse contrafăcute.

 

În cadrul acțiunii de control, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au verificat, la șapte societăți comerciale de pe raza județului, modul în care este respectată legislația în domeniul caselor de marcat și al proprietății intelectuale.

 

În urma controalelor au fost ridicate în vederea confiscării 119 articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Toate acestea au fost găsite la o singură societate comercială, din municipiul Caransebeș, expuse spre vânzare. „Întreaga cantitate de marfă a fost ridicată în vederea confiscării. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă înregistrată sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază titularul mărcii înregistrate”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

De asemenea, polițiștii au aplicat alte trei sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei, unor agenți economici care nu au respectat obligația de a utiliza aparate de marcat economice fiscale.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available