Polițiștii cărășeni au aplicat 18 amenzi și au confiscat peste 175 de metri cubi de material lemnos, în perioada 3-8 aprilie, în timpul unor controale pe care Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și Garda Forestieră le-au efectuat pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic.
Controalele efectuate în Caraș-Severin de polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști de la polițiile municipale, orășenești și de la secțiile de poliție rurală și cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara, în perioada 3-8 aprilie, au vizat atât depozitarea, prelucrarea, comercializarea și exploatarea materialului lemnos, cât și circulația acestuia, fiind efectuate și verificări în programul SUMAL, în ceea ce privește respectarea de către transportatori a obligațiilor legale.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin, au fost efectuate controale pe 66 pe drumuri publice, în cadrul cărora au fost verificate 74 de autovehicule de transport material lemnos, au fost efectuate trei verificări în SUMAL și au fost controlate trei depozite de material lemnos și două instalații de prelucrare a lemnului.
„În urma verificărilor au fost constatate 18 fapte contravenționale, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 65.000 lei, conform Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Ca măsură complementară, au fost confiscați 175,33 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 43.000 de lei, din care peste 47 de metri cubi lemn rotund și peste 128 de metri cubi lemn de foc”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, Alina Boeru.

Sursă foto: IPJ Caraș-Severin












![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)