Accidentul în care au fost implicate un autoturism și un microbuz a avut loc în jurul orei 14.00, în afara localității Vama Marga.
O persoană și-a pierdut viața și alta a fost grav rănită astăzi la prânz, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz, pe DN 68, km 29 +500m, în afara localității Vama Marga. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului, în vârstă de 68 de ani, și rănirea conducătorului microbuzului în vârstă de 38 de ani, care a rămas prins între fiarele autovehiculului. După executarea manevrelor de descarcerare, acesta a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la spital.
„Traficul este blocat în ambele sensuri. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

Sursă foto: DRDP Timișoara









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)