„Împreună dăruim viață”. Reșițenii care donează astăzi sânge vor primi o pizza gratis din partea Soho Social House

 

Asociația Tinerilor Ortodocși (ATOR) Banatul de Munte organizează o nouă ediție a campaniei de donare de sânge „Împreună dăruim viață”, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița. Campania a demarat ieri și continuă și astăzi, 10 martie.

 

Reșițenii sunt așteptați să se alăture campaniei inițiată de ATOR Banatul de Munte – „Împreună dăruim viață” – și să se prezinte, astăzi, până la ora 12.00, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița pentru a dona sânge. „Nevoia mare de sânge a fost și există în continuare, peste tot, motiv pentru care noi organizăm periodic această campanie. Nu avem nici o șansă să acoperim nevoia de sânge care există, pentru oamenii bolnavi, decât înțelegând fiecare că, printr-un gest care durează jumătate de oră, putem la modul real să salvăm până la trei vieți. Ediția de față a campaniei de donare de sânge este cu atât mai importantă, cu cât ea este organizată în contextul lunii martie, Luna pentru Viață, în care asociația noastră organizează o serie de activități, acțiuni și proiecte educaționale, sociale și civice menite să susțină viața în toate stadiile și formele ei”, transmit reprezentanții ATOR Banatul de Munte.

 

Campania beneficiază de sprijinul Soho Social House, care oferă câte o pizza în mod gratuit tuturor donatorilor din cadrul campaniei. După momentul donării, fiecare persoană va primi o insignă cu inscripția „AM DONAT” prin intermediul căreia va putea beneficia de această promoție.

 

Ieri, 9 martie, în prima zi a campaniei, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița au donat sânge 21 de persoane. „Donatorii au fost voluntari ai asociației noastre, dar și persoane care au răspuns apelului nostru și al partenerilor noștri: Centrul de Tineret Moniom și Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin”, precizează reprezentanții ATOR Banatul de Munte. Acești au donat inclusiv bonurile de masă pe care le-au primit conform legii, urmând ca voluntarii ATOR Banatul de Munte să cumpere alimente pentru copii și vârstnici din familii defavorizate.

 

O campanie similară de donare de sânge se desfășoară și în municipiul Caransebeș.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available