Corpul unui copil de 9 ani a fost găsit carbonizat într-o casă mistuită de un incendiu, azi-noapte, în comuna Glimboca. Minorul fusese lăsat singur acasă de tatăl său.
Poliția Orașului Oțelu Roșu a fost sesizată, azi-noapte, în jurul orei 01.30, cu privire la un incendiu izbucnit la o casă în comuna Glimboca.
„Incendiul care a cuprins aproximativ 80% din locuință a fost lichidat de pompieri fără a se extinde la celelalte case. După lichidarea incendiului, în interiorul casei a fost găsit corpul carbonizat al unui minor de 9 ani. Din verificările efectuate s-a stabilit că în momentul izbucnirii incendiului minorul era singur în locuință, tatăl acestuia, împreună cu care locuia, fiind plecat în sat.”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs tragicul evenimentul. Cert este că în încăperea în care a izbucnit incendiul ar fi fost folosită pentru încălzire o aerotermă electrică.
Sursă foto: IPJ Caraș-Severin