Încep lucrările de consolidare a Drumului Național 57B, în zona sanatoriului Marila

 

Surpat în urmă cu mai mulți ani, Drumul Național 57B, în zona Oravița – Marila, va fi, în sfârșit, reabilitat. Lucrările vor fi exectuate de o asociere de trei firme din Timiș și București și trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an.

 

Lucrările de consolidare a corpului de drum DN 57B, km 8+850 dreapta – porțiunea surpată în zona sanatoriului Marila, între Oravița și Anina – vor începe în această vară, după ce Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a stabilit rezultatul procedurii simplificate de atribuire a contractului pentru proiectare, asistență tehnică și execuția lucrării. „Lucrarea este necesară în urma unor alunecări ale taluzului, din cauza precipitațiilor abundente. Surparea a cuprins și o parte din structura rutieră”, explică purtătorul de cuvânt al DRDP Timișoara, Alina Sabou.

 

Contractul are o valoare de 550.673 lei fără TVA, iar lucrările vor fi executate de asocierea de firme Black Roads SRL (Timiș), En Electric Proiect Office SRL (București) și Evo Line Creations SRL (Timiș).

 

După semnarea contractului și emiterea ordinului de începere, durata de realizare a investiției este de șase luni, din care trei luni proiectare și trei luni execuție.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available