Inconștiență și tupeu. Un reşiţean de 39 de ani – reținut de polițiști după ce a fost prins de trei ori beat la volan în mai puțin de zece ore

 

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc în cursul zilei de ieri, în Reșița, avându-l drept protagonist pe un bărbat de 39 de ani din municipiu. Acesta a fost depistat în trafic conducând autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, nu o dată, ci de trei ori, în decursul a mai puțin de zece ore! Bărbatul s-a ales cu trei dosare penale și, în cele din urmă, în cursul nopții, a fost reținut.

 

„Aventura” bărbatului care, dând dovadă de inconștiență maximă și tupeu peste măsură, a urcat beat la volan și a pornit prin oraș a început ieri, în jurul orei 16. Acesta a fost depistat de polițiștii rutieri pe Bulevardul Republicii din Reșița, în timp ce conducea un autoturism în direcția Triaj, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În continuare, acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, bărbatul refuzând prelevarea. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, acestuia fiindu-i reținut permisul de conducere”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Alina Boeru.

 

Acest fapt nu l-a împiedicat, însă, să urce din nou la volan și, doar o oră mai târziu, a fost depistat din nou de către polițiștii de ordine publică în timp ce conducea autoturismul. Iar scena s-a repetat aproape la indigo: bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și s-a ales cu un nou dosar penal, atât pentru refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, cât și pentru conducerea unui vehicul având acest drept suspendat.

 

Nici al doilea dosar penal nu l-a potolit pe bărbatul de 39 de ani. Acesta a continuat să consume băuturi alcoolice și să conducă mașina prin oraș în stare avansată de ebrietate. În cursul nopții, în jurul orei 1, a fost depistat, a treia oară, de polițiștii rutieri conducând autoturismul pe Aleea Dacia din Govândari. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie dublă față de cea de la prânz – 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat –, iar în momentul conducerii la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, bărbatul a refuzat din nou prelevarea. „De această dată, pe lângă întocmirea unui nou dosar penal, pentru aceleași infracțiuni, poliștii l-au reținut pe bărbatul de 39 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunere legală”, precizează Alina Boeru.

 

Facebook Comments

Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite