Ilie Bolojan a anunţat, astăzi, că a fost suspendat din funcția de președinte al PNL pe perioada exercitării, începând de mâine, a mandatului de trei luni de președinte interimar al României, ca urmare a demisiei lui Klaus Iohannis. Și că Silviu Predoiu este noul președinte interimar al PNL.
La finalul ședinţei de astăzi a Biroului Politic Naţional al PNL, Ilie Bolojan a declarat că prim-vicepreşedintele formaţiunii Cătălin Predoiu a fost votat în unanimitate preşedinte interimar al PNL. Bolojan a anunțat că, prin vacantarea postului de preşedinte al României, conform legii, în calitate de preşedinte al Senatului, va exercita interimar atribuțiile de preşedinte al României.
„Această exercitare aduce două constrângeri. Nu mai poţi exercita atribuţiile de preşedinte al Senatului şi nu mai poţi ocupa funcţii de conducere în partidele politice. Prin urmare, în această seară am fost suspendat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal pe perioada exercitării acestui mandat de trei luni de zile, iar domnul prim-vicepreşedinte Cătălin Predoiu a fost votat în unanimitate de Biroul Politic Naţional în calitate de preşedinte interimar. Dânsul, alături de ceilalţi colegi, va asigura conducerea Partidului Naţional Liberal în următoarele trei luni”, a declarat Bolojan după şedinţa conducerii partidului, informează news.ro.
Ilie Bolojan a anunţat direcţiile pe care şi le vor asuma în perioada următoare, în numele PNL, parlamentarii şi echipa de miniştri. „O direcţie importantă este să fim ceea ce am încercat în toată această perioadă, un partid responsabil, un pilon de stabilitate pentru coaliţie şi pentru ţara noastră. Şi aceasta este o direcţie importantă pe care o vom susţine în perioada următoare, în plan guvernamental şi parlamentar”, a spus Bolojan, detaliind: „Vom susţine măsurile pentru consolidarea fiscală, prin reducerea deficitului, prin scăderea cheltuielor de funcţionare a statului. De asemenea, vom susţine absorbţia de fonduri europene, prin urgentarea îndeplinirii tuturor condiţionărilor legate de jaloane, în aşa fel încât România să-şi poată accesa banii europeni, pentru ca volumul de investiţii care a fost estimat anul acesta să fie atins, în aşa fel încât să creăm condiţii de dezvoltare în anii următori pentru români”.
Bolojan a precizat că o altă direcţie importantă a PNL este să susţină transferul de responsabilităţi către autorităţile locale, de reglementare, simplificare şi de asemenea să susţină reforma administrative. În acest sens, liberalii de la Comisia de Administraţie au fost mandataţi să lucreze împreună cu partenerii, la aceste proiecte, a subliniat Bolojan.
„Cu aceste măsuri pe care le-am aprobat în această seară, am lăsat, cred eu, împreună cu colegii, funcţională atât conducerea Senatului, conducerea Partidului Naţional Liberal şi direcţiile principale pe care PNL le va susţine în următoarea perioadă, inclusiv campania pentru alegerile prezidenţiale. Sunt deci pregătit ca începând de mâine să exercit această poziţie onorantă la Cotroceni, încercând ca prin atitudinea pe care o voi avea să-i respect pe cetăţenii României, să fac acest lucru cu decenţă, să susţin stabilitatea ţării noastre, să garantăm partenerilor noştri internaţionali că România este o ţară de încredere şi să reprezentăm cu demnitate România în exterior”, a mai declarat Ilie Bolojan.
Totodată, Senatul a anunţat, în această seară, că în urma preluării de către Ilie Bolojan a interimatului la şefia statului, în urma demisiei preşedintelui Klaus Iohannis, atribuţiile preşedintelui Senatului vor fi exercitate, în perioada asigurării interimatului, de către vicepreşedintele Senatului, Mircea Abrudean. „În acest sens, Ilie Bolojan a semnat astăzi o decizie prin care se oficializează această tranziţie, asigurând astfel continuitatea activităţii legislative şi buna funcţionare a Senatului României”, a transmis Senatul.
UPDATE – 12 februarie 2025
Klaus Iohannis și-a încheiat, astăzi, mandatul de președinte al României, iar Ilie Bolojan a preluat funcția de președinte interimar.
Ceremonia de predare-primire a mandatului a durat în jur de 30 de minute. Iohannis l-a întâmpinat pe Bolojan în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, au făcut o fotografie și au avut o scurtă întrevedere. „Domnule președinte interimar, vă urez succes și să aveți grijă de România!”, i-a transmis Iohannis lui Bolojan, care l-a condus pe fostul președinte la ieșirea din Palatul Cotroceni.
Ulterior, pe Platoul Marinescu a avut loc o ceremonie de plecare. Klaus Iohannis a trecut în revistă, pentru ultima dată, Garda de Onoare. A fost intonat imnul național al României, iar Iohannis a salutat drapelul țării. La ceremonia de plecare s-au aflat numeroși angajați ai Administrației Prezidențiale și jurnaliști, fostul președinte salutându-i pe aceștia și spunând: „Dumnezeu să binecuvânteze România!”.
Klaus Iohannis a avut două mandate de președinte al României. Ultimul său mandat ar fi trebuit să se încheie la 21 decembrie 2024, însă Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale și a decis ca Iohannis să rămână la Cotroceni până la alegerea unui nou președinte. Decizia CCR a venit după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării a desecretizat informațiile primite de la SRI, SIE și Ministerul Afacerilor Interne cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Ilie Bolojan va asigura interimatul la Palatul Cotroceni până în luna mai. Pe 4 mai 2025 va fi organizat primul tur al alegerilor prezidențiale, iar al doilea – pe 18 mai.
Sursă foto: news.ro