Întreruperi de energie electrică, săptămâna aceasta, în Caraș-Severin

Articol de
Adina Rusescu

 

Compania Rețele Electrice Banat anunță că începând de astăzi, 28 iulie, până vineri, 1 august, sunt programate întreruperi de energie electrică în mai multe localități din Caraș-Severin, printre care municipiile Reșița și Caransebeș și orașul Băile Herculane.

 

Întreruperile de energie electrică se vor face pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, informează reprezentanții Rețele Electrice Banat. Aceștia menționează că astfel de lucrări programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice „au fost reduse la cele care sunt necesare”. 

 

Ziua / Data
Localitatea, strada afectatăOrar
Luni, 28 iulie 2025
Topleț, agenții economici: Școala Gimnaziala, Bigar, Biserica Penticostala Betania, Surulescu Cosmina, Marcoseb Comerce, Olaru Eugen, Digi, RNP Romsilva, Asociația Religioasă Nazarineana, Fusariu Flavius Nicolae, SN Radiocomunicații, Orange, Telekom, CN Cai Ferate CFR, Petrescu Maria, Alpha Construct Sistem, Eduardo Andrew, Biserica Ortodoxa Birza, Asociația Creștină Ruth, Orange, Cooperativa de Consum, IREUPS, Ștefania, SPEEH Hidroelectrica, AS Alyn, Steaua Sudului09:00 – 16:00
Topleț, Sarcastita, Cearda09:00 – 16:00
Stațiunea Muntele Mic, Motos Adrian, Adi Solomonesc, Budureanu, Cruce Muntele Mic, Stoin West, Simion Horațiu09:00 – 17:00
Dognecea09:00 – 17:00
Dognecea, agenții economici: Balsam Farm Plus, Orange, Biserica Creștină Baptista, CMN Dr. Stănescu, CN Posta Romana, SN Radiocomunicații, Tica Baltean09:00 – 17:00
Băile Herculane, str. Trandafirilor bl. 6/709:00 – 17:00
Carașova, DSVSA09:00 – 17:00
Eftimie Murgu09:00 – 17:00
Zorlincior, Primărie, Romtelecom, RCS&RDS09:00 – 17:00
Lupac09:00 – 17:00
Lupac, agenții economici: Peysnelmary Select, CM Budugan Daniela, Parohia Romano Catolica, IJ Politie, Uniunea Croaților, Școala Gimnaziala, Orange, Euromat, Sera Ion, Brings Heat Inc09:00 – 17:00
Marți, 29 iulie 2025
Bozovici, zona Bigar, Păstrăvărie, Baraj Taria, La Busu, Banat Consulting08:30 – 16:30
Rusca Montană09:00 – 17:00
Băile Herculane str. Valea Cernei09:00 – 17:00
Băile Herculane, agenții economici: Ștefănescu Paraschiva, MD – MC Strand 7 Izvoare, Rafisam Strand, L&G Berry Exclusiv, Hercules, RNP Romsilva, Laitin Georgeta, Ciopec Dorel, Vertical Serex, Genego Grygorin09:00 – 17:00
Carașova, agenții economici: Apele Romane, Liceul Teoretic Bilingv, Prodconserv Trei Mori, Edifice Build, Biserica creștină după Evanghelie, Forest Uichita, RCS&RDS, Deco-Bat-West09:00 – 17:00
Carașova09:00 – 17:00
Miercuri, 30 iulie 2025
Boina, Ravenska, Poienile Boinei, Rachita de Sus08:30 – 16:30
Luncavița09:00 – 15:00
Carașova, agenții economici: Apele Romane, Liceul Teoretic Bilingv, Prodconserv Trei Mori, Edifice Build, Biserica creștină după Evanghelie, Forest Uichita, RCS&RDS, Deco-Bat-West09:00 – 17:00
Gărâna – Brebu Nou, agenții economici: Liber Agrimex, TMK Hydroenergy Power, Orange, Vodafone, RCS&RDS, Wolfsberg Sky, SC Asta, Heimatstub’n Zu Wolfsberg, Universitatea de Vest, Procosfin, Episcopia Romano Catolica, WGP Al Investment, Krischer Maria Comserv, Rodron, City Craft United, Antim NSDWB, Asociatia Caritas, Asociația Creștinilor Ortodocși, Lupo Touring, Pas 3 Impex, Noi Experiențe Montane09:00 – 17:00
Rusca Montană09:00 – 17:00
Carașova09:00 – 17:00
Gărâna, Brebu Nou09:00 – 17:00
Var09:00 – 17:00
Băile Herculane – Andsara Vacancy09:00 – 17:00
Joi, 31 iulie 2025
Bozovici, zona Tabara Minis, Politie de Frontiera, Gura Golambului, Baraj Poneasca08:30 – 16:30
Globu Craiovei09:00 – 15:00
Carașova09:00 – 17:00
Reșița, agenții economici: SN Radiocomunicații, Superfit, Trendy Gifts, Flomar Eden, Mol Romania Petroleum, Sebauto Catyana, Direcția de Asistenta Sociala și Protecția Copilului, Prestarea 102 CMM, Pro Marketing, Santal, Editura Tim, Coda Serv, Martech, Electro-Consult, Unipec Prest, Daio Profi Resda, Comisariat Protecția Consumatorilor, Maradent, Done Oil, Cozma Med, Employment Agency, Profi Rom Food, Soco Servimpex, Colegiul Tehnic, BS Box Point, General Agro, Top Konex Serv09:00 – 17:00
Reșița, Calea Caransebesului, Valea Terovei, Apele Romane, Sarah Nicole Holding, Il Public09:00 – 17:00
Rusca Montana09:00 – 17:00
Reșița, b-dul A. I. Cuza09:00 – 17:00
Carasova, agenții economici: Apele Romane, Liceul Teoretic Bilingv, Prodconserv Trei Mori, Edifice Build, Biserica creștină după Evanghelie, Forest Uichita, RCS&RDS, Deco-Bat-West09:00 – 17:00
Vineri, 01 august 2025
Pîrvova, Sebepal09:00 – 14:00
Carasova, agenții economici: Apele Romane, Liceul Teoretic Bilingv, Prodconserv Trei Mori, Edifice Build, Biserica creștină după Evanghelie, Forest Uichita, RCS&RDS, Deco-Bat-West09:00 – 17:00
Carașova09:00 – 17:00
Caransebeș, cartier blocuri si vile str. Laurențiu Iancu, Bogosel Trans, Irmor, Bischof Andrei09:00 – 17:00
Cornereva, satele Hora Mica, Prislop09:00 – 17:00

 

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite