Proiectul domeniului turistic Semenic a primit, zilele trecute, aviz pozitiv din partea Comisiei tehnico-economice a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, acesta fiind ultimul pas necesar înainte de semnarea contractului de finanțare.
Primarul Ioan Popa s-a aflat la începutul acestei săptămâni la București, pentru a susține în Comisia tehnico-economică a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului proiectul de dezvoltare a domeniului turistic Semenic – Crivaia, cu pârtii de schi, zone de downhill, parc de aventură, activități de vară, tiroliană, bob de vară, derulat de Primăria Reșița, Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug. Iar veștile cu care edilul a venit de acolo sunt foarte bune: „Comisia a fost foarte încântată de ceea ce am prezentat acolo, nu au existat întrebări suplimentare care să fie demne de menționat aici. Avem acceptul Comisiei tehnico-economice, deci avem avizul lor. Este ultimul pas necesar înaintea semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului”.
Valoarea estimată a proiectului este de circa 42.000.000 de euro, cu TVA, ministerul urmând să asigure 70% din sumă. „Pentru restul de 30% vom încerca să găsim soluții. Ori vom lua un credit bancar noi, Primăria Reșița, ori vom lua un credit sindicalizat împreună cu Consiliul Județean și Primăria Văliug, dar avem timp să gândim mai departe. Am putea chiar să luăm o parte de la ADR Vest, iar atunci suma pe care o cofinanțăm noi va fi mai mică”, a explicat Ioan Popa, precizând că „este un proiect care va genera între 2,5 și 3,5 milioane de euro profit pe an, deci un proiect care poate fi dus pentru că amortizarea se face într-o perioadă scurtă, de patru-cinci ani”.
Potrivit edilului, în momentul de față se lucrează la proiectul tehnic al viitorului domeniu turistic: „Noi am semnat deja contractul de lucrări. E o asociere între firma Leitner, care este una din cele două firme care montează instalații de transport pe cablu în lume, Supersnow Polonia, o firmă de construcții din Bistrița-Năsăud, Dimex, iar proiectarea se face de o firmă din Bistrița-Năsăud, se numește Arhicris. Lucrurile merg bine, se lucrează la proiectul tehnic”.
UPDATE – 9 august 2024
Primăria Reșița a intrat astăzi în posesia avizului Comisiei tehnico-economice a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prilej pentru primarul Ioan Popa să transmită public următorul mesaj:
„Astăzi am primit avizul favorabil pentru Domeniul Turistic Semenic.
Mulțumiri domnului ministru Radu Oprea, mulțumiri echipei din Primăria Reșița, colegilor de la Consiliul Județean Caraş-Severin şi Primăriei Valiug.
A fost o muncă uriaşă, lungă, începută în 2004, împreună cu Robert Apshner, austriac din Sankt Corona, omul cu care «am desenat» traseele pârtiilor, ale gondolei, lacul de acumulare și activitațile de vară. A fost nevoie de 20 de ani pentru a începe practic lucrările.
Sunt convins că acest proiect va schimba viața a mii de oameni din Banatul de Munte!”









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)