Conducerea PNL Caraș-Severin a anunțat astăzi că Biroul Politic Județean al partidului se va întruni la finele acestei săptămâni, pentru a analiza propunerile din teritoriu privind excluderea din PNL a consilierilor județeni Viorel Bașag și Bogdan Miloș.
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat asumat de secretarul general al PNL Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi.
„Birourile Politice Locale ale Organizaților PNL Reșița și PNL Oravița au hotărât, marți, 13 iunie a.c., să propună Biroului Politic Județean al PNL Caraș-Severin radierea de drept și pierderea calității de membru al Partidului Național Liberal pentru cei doi consilieri județeni PNL CS, Viorel Bașag și Bogdan Miloș, care au încălcat Statutul PNL.
Sâmbătă, 17 iunie, în ședința Biroului Politic Județean Caraș-Severin al PNL se vor analiza cele două hotârâri ale organizațiilor menționate și se va lua o decizie în consecință.”, se arată în comunicat.
Viorel Bașag și Bogdan Miloș sunt cei doi consilieri județeni liberali care au votat alături de social-democrați împotriva mai multor proiecte de hotărâre propuse de președintele Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin, Romeo Dunca, proiecte care aveau susținerea grupului PNL din „legislativul” județean. Astfel, de la 14 mandate de consilieri județeni obținute în urma alegerilor locale din 2020, opoziția PSD-PMP-PRO a ajuns să aibă acum 16 voturi (din 31) de partea sa și deține majoritatea în CJ. Odată ce vor fi excluși din partid, cei doi liberali și-ar putea pierde mandatele, urmând a fi înlocuiți cu doi supleanți de pe lista de candidați PNL de la alegerile pentru Consiliul Județean. Dacă Bașag și Miloș vor contesta excluderile din partid, aceștia își vor păstra mandatele de consilieri județeni și vor putea să voteze în continuare în CJ alături de pesediști, până la pronunțarea instanței de judecată. Până atunci, cu ajutorul celor doi, PSD va face legea în CJ.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)