Jandarmii cărăşeni şi voluntarii Asociaţiei Cuib de vise au adus un strop de fericire persoanelor cu dizabilităţi instituţionalizate la Centrul „Nera” din Oraviţa, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.
Beneficiarii Centrului „Nera” din Oraviţa – 75 de copii şi adulţi cu dizabilităţi – au primit, în prag de sărbători, vizita jandarmilor cărăşeni şi a voluntarilor Asociaţiei Cuib de vise, care le-au adus cadouri din partea lui Moş Crăciun. Atmosfera sărbătorilor de iarnă a fost întregită de tinerii de la Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Oraviţa, care au interpretat colinde.
„Și de această dată am reușit împreună cu membrii Asociației Cuib de vise să aducem un strop de fericire, în prag de sărbătoare, copiilor și persoanelor vârstnice instituționalizate în cele patru locații ale centrului. Fiecare copil are dreptul să trăiască într-un mediu cât mai apropiat de cel al unei familii, fapt pentru care, copiii de aici fac parte din familia jandarmilor cărășeni”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Marius Săndulescu.