Lansarea proiectului „Sprijin pentru funcționarea GAL Reșița, managementul SDL 2023-2029 pentru ZUM din Municipiul Reșița și evaluarea impactului în comunitate”

 

Asociația Grupul de Acțiune Local (GAL) Reșița a anunțat astăzi lansarea oficială a proiectului „Sprijin pentru funcționarea GAL Reșița, managementul SDL 2023-2029 pentru ZUM din Municipiul Reșița și evaluarea impactului în comunitate”. Proiectul este cofinanțat prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială, apel PIDS/270/PIDS_P1/OP4/ESO4.11/PIDS_A10, și are o valoare totală de 4.173.372 lei, din care 3.954.807,11 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.

 

Durata de implementare a proiectului este de 63 de luni, începând cu 1 octombrie 2024 și încheindu-se pe 31 decembrie 2029.

 

Obiectivul general al proiectului

Proiectul își propune să îmbunătățească condițiile de viață ale locuitorilor din Zonele Urbane Marginalizate (ZUM) din Municipiul Reșița, cu accent pe asistența socială, accesul la educație, servicii medicale și locuire. Aceste acțiuni vor contribui la atingerea obiectivelor stabilite în Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Combaterea Sărăciei 2022-2027, vizând în special creșterea accesului grupurilor dezavantajate la servicii sociale și educație incluzivă.

 

Grupurile țintă

Proiectul se adresează în principal următoarelor grupuri:

1. Cele 5 comunități din ZUM din Reșița, implicând aproximativ 500 de persoane care vor participa la acțiuni de dezvoltare comunitară.

2. Cei 21 de membri ai GAL Reșița, dintre care 9 fac parte din Consiliul Director. Aceștia vor participa la schimburi de bune practici cu alte GAL-uri din România și vor urma cursuri de dezvoltare comunitară.

3. Cei 6 angajați ai GAL Reșița, care vor beneficia de cursuri de instruire în domenii precum DNSH și competențe sociale.

4. Potențiali beneficiari ai apelurilor de proiecte lansate de GAL Reșița, estimat la minim 10 entități.

5. Locuitorii Municipiului Reșița, estimați la aproximativ 3500 de persoane, care vor beneficia indirect de rezultatele proiectului prin informare și acces la resurse.

 

Activitățile proiectului

Printre activitățile principale ale proiectului se numără:

1. Îmbunătățirea capacității GAL de a gestiona și implementa în mod eficient Strategia de Dezvoltare Locală (SDL).

2. Sprijinirea potențialilor beneficiari ai operațiunilor finanțate prin SDL.

3. Asigurarea funcționării eficiente a GAL și implementarea SDL.

4. Elaborarea ghidurilor solicitantului, lansarea cererilor de proiecte și evaluarea acestora.

5. Monitorizarea progreselor înregistrate în cadrul implementării SDL.

6. Managementul proiectului.

7. Publicitatea proiectului.

 

Rezultate așteptate

Un rezultat major așteptat este asigurarea funcționării GAL Reșița la doi ani după încheierea perioadei de implementare a proiectului, contribuind astfel la sustenabilitatea acțiunilor realizate în cadrul comunităților vizate.

 

Contact pentru informații suplimentare

Pentru informații suplimentare despre proiect, cei interesați se pot adresa biroului de lucru din Reșița, str. Libertății nr. 40, la numărul de telefon 0745 504 527 sau la adresa de email info@galresita.ro.

 

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European + prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, având ca scop principal sprijinirea comunităților marginalizate și asigurarea unei dezvoltări durabile și incluzive pentru toți locuitorii din zonele vizate.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available