După ce fostul lider PNL Valeriu Stoica i-a cerut public lui Crin Antonescu să se retragă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan, iar candidatul PSD-PNL-UDMR a răspuns că nici nu-i trece prin minte să se retragă, primarul liberal al Reșiței, Ioan Popa, a declarat ieri că Stoica are dreptate: „este momentul potrivit al unei schimbări de candidat”.
Față de momentul decembrie 2024, când coaliția PSD-PNL-UDMR l-a desemnat candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe Crin Antonescu, contextul geopolitic a devenit între timp tot mai imprevizibil. Realitate ce impune, a declarat Valeriu Stoica la Digi 24, necesitatea unui „președinte puternic, serios, capabil să facă față provocărilor actuale”. Mizând „pe judecata și patriotismul lui Crin Antonescu”, Valeriu Stoica i-a cerut acestuia să nu se înscrie în competiția electorală, să se retragă în favoarea lui Ilie Bolojan.
Prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, primarul Reșiței, Ioan Popa, a declarat ieri pentru G4Media că Valeriu Stoica a transmis clasei politice în general, liberalilor în special, dar mai ales lui Crin Antonescu personal, „un mesaj simplu și corect, și anume, că este momentul potrivit al unei schimbări de candidat”. Ilie Bolojan, spunea Popa în presa centrală, „a dovedit într-o foarte scurtă perioadă de timp că poate conduce cu mână de fier un partid, că poate reprezenta cu cinste și eficiență poziția de președinte al Senatului și iată că poartă cu demnitate și eficiență maximă povara de a reprezenta România ca președinte interimar”.
Președinția României trebuie să rămână pro-europeană și după alegeri!
Ioan Popa a revenit astăzi asupra subiectului, printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, cu actualii candidați anunțați pentru Cotroceni, există riscul ca alegerile prezidențiale să fie câștigate de un anti-european: „Mi-au parvenit zilele trecute informațiile dintr-o cercetare sociologică care arată clar și fără echivoc că Ilie Bolojan este liderul politic pro-european cel mai bine plasat în opțiunile românilor. Mai mult chiar, doar cu Ilie Bolojan intrat în turul 2 al prezidențialelor, potrivit acelorași date, am avea garanția că Președinția României va rămâne pro-europeană și după alegerile ce urmează.”
În momentul când Crin Antonescu a fost propus ca variantă de candidat unic susținut de coaliția de guvernare, primul impuls al lui Ioan Popa, dezvăluie acesta, a fost să iasă public și să spună că stabilirea candidatului potrivit trebuie făcută cu calm, cu răbdare, în urma unor cercetări sociologice serioase. Altfel, se poate repeta povestea din turul anulat în decembrie, când candidatul PNL Nicolae Ciucă n-avea nicio șansă să câștige. „Din dorința de a nu prejudicia partidul din care fac parte, la vremea aceea am evitat să mă pronunț, explică Popa. La fel cum am evitat să ies cu declarații publice cu privire la multe din deciziile luate în ultimul timp la vârful partidului. Am muncit pentru acest partid în pătrățica mea și am crezut că este suficient.”
Liberalul reșițean atrage atenția liderilor coaliției care îl susține pe Crin Antonescu că „1+1+1 nu mai fac de mult 3 când vine vorba de preferințele românilor atunci când votează, mai ales când este vorba de alegerile prezidențiale. Faptul că trei partide serioase susțin un singur candidat nu îi dau acestuia garanția că intră în turul doi și că va câștiga ulterior. Acest lucru a fost evident cu foarte puțin timp în urmă, când primari numărați de unii strategi nu au contat deloc când s-au numărat voturile. Avem obligația să oferim românilor cel mai bun produs de care dispunem, iar acum acesta este ILIE BOLOJAN!”
În privința lui Crin Antonescu, Ioan Popa precizează că nu vrea să se înțeleagă că are ceva cu acesta: „este un politician puternic, un om de stat cu reale calități. Mă bucur că a reintrat în lupta politică și știu că este nevoie de astfel de oameni în spațiul public, oameni care să lupte pentru principiile libertăților democratice, pentru prosperitatea și siguranța acestei țări”. Dar, ținând cont de rezultatele ultimelor cercetări sociologice, normal ar fi ca Antonescu să se retragă din cursa electorală în favoarea lui Bolojan, iar acest punct de vedere al primarului Reșiței nu are nicio legătură cu relația personală dintre acesta și Ilie Bolojan. „Dacă cifrele ar fi stat invers, aș fi susținut omul care are cele mai mari șanse să ne scape de acest vis urât în care am intrat în ultimele luni. Dar nu cred că un Ilie Bolojan mai slab cotat în sondaje nu ar fi renunțat de unul singur la candidatură pentru a oferi românilor siguranța unui parcurs pro-european.”, conchide Ioan Popa, cu speranța că Antonescu va face pasul înapoi.